
kanald.ro
Vedete
Au apărut deja primele probleme în căsnicia Alexandrei Stan cu soțul ei?
Alexandra Stan și Emanuel s-au căsătorit în urmă cu trei luni de zile, iar vestea a venit ca un șoc pentru lumea showbiz-ului. Nimeni nu știa că artista este într-o relație sau cine este soțul cântăreței. Între cei doi a fost dragoste la prima vedere, iar până la următorul pas al relației nu a mai durat mult. Ei s-au căsătorit și au mărturisit că sunt pregătiți să își formeze o familie.
Recent, comportamentul Alexandrei Stan din mediul online i-a pus pe gânduri pe fani.
„E absurd să dau explicații presei de fiecare dată când îmi dau jos sau pun la loc verighetă. Chiar îmi doresc să păstrez cât mai intimă relația noastră, iar despre Emanuel să nu se mai vorbească în presă, mai ales că nu îi place. Eu sunt acum într-o vacanță în Turcia cu sora mea și aș vrea să mă bucur de ea în continuare”, a spus Alexandra Stan, pentru VIVA!.
Alexandra Stan a dezvăluit că actualul ei soț a consiliat-o în ceea ce privește dezvoltarea ei persoanlă, moment în care între ei s-a legat o relație mai mult decât oprofesională.
„Noi ne-am plăcut amândoi, dar el s-a comportat ca un adevărat profesionist, timp de două-trei săptămâni m-a consiliat vizavi de dezvoltarea mea personală, de lucrurile pe care aș putea să le îmbunătățesc la mine și atât.
Emanuel a spus primul «Te iubesc!» și a fost un moment care m-a detensionat. Un moment pe care îl așteptam și în urma căruia am răsuflat ușurată, în sfârșit, pentru că și eu voiam să zic asta. A fost magic”, a declarat Alexandra Stan.