kanald.ro
Vedete
Alexandru Arșinel a murit! Marele actor avea 83 de ani
Este vestea tristă a momentului. Alexandru Arșinel s-a stins din viață la 83 de ani.
Alexandru Arșinel a murit în astăzi, 29 septembrie 2022. Actorul avea probleme grave de sănătate și era internat la spitalul Spitalul Universitar din Capitală, unde și-a dat ultima suflare. Problemele sale de sănătate s-au agravat în ultima perioadă, iar marele maestru a ajuns de la multe ori la spital.
Ultima dată, actorul a ajuns la unitatea medicală pentru tratarea unor leziuni de decubit, cauzate de repausul prelungit la pat, dar se pare că starea s-a de sănătate s-a înrăutățit, motiv pentru care medicii au decis să-l mute la terapie intensivă.
„Domnul Alex andru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022, în Spitalul Universitar de Urgență București, pentru tratarea unor leziuni de decubit, cauzate de repausul prelungit la pat.
Acum, se pare că invenitabulul s-a produs, iar marele actor a murit. Vestea tristă a acestei seri a fost confirmată chiar de fiul său, care a dezvăluit pentru Fanatik.ro, că Alexandru Arșinel și-a dat ultima suflare: “Da, este adevărat!”,
Alexandru Arșinel a murit la 83 de ani
Lumea teatrului este mai săracă odată cu pierderea celebrul actor Alexandru Arșinel, care a încetat din viață la vârsta de 83 de ani. Artistul, născut pe 4 iunie 1939, în comuna Dolhasca, jud. Suceava, a avut o carieră impresionantă în lumea filmului. De-a lungul vieții, a interpretat zeci de roluri care i-a încântat pe spectator și cinefili.
Alexandru Arșinel absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1962, la clasa profesorilor Irina Răchițeanu Șirianu și Ion Olteanu. Din anul 1967, a jucat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” şi la Grădina Boema, în zeci de spectacole cu mii de reprezentații.
Printre acestea se numără „Se caută o vedetă”, de Aurel Felea și Sandi Rudeanu, muzica Temistocle Popa, „Vino să ne vezi diseară”, de Petre Bărbulescu, muzica Gelu Solomonescu, „Aventurile unei umbrele”, de Nell Cobar, muzica Edmond Deda, „Savoy, Savoy”, de Eugen Rotaru și Marius Țeicu, „Sonatul lunii”, de Sașa Georgescu și Puiu Calinescu, „Un băiat de zahăr… ars”, de Harry Negrin şi Puiu Călinescu, „Scandal la Boema”, „Nevestele vesele din Boema”, „Boema, slăbiciunea mea”, „Boema, bucuria mea”, „Artiștii și Boema”, „Stela, stelele și Boema”, „Bună seara, Boema”, „Carré de ași”, “Hohote în Paradis”, „1001 de glume”, toate de Mihai Maximilian şi V.Veselovski, dar și în spectacolele mai recente „Revista Revistelor”, „Nimic despre papagali”, „Ok Melody”, „Comedie pe Titanic”, „Vivat Revista!”, „Hohote în Herăstrău”, potrivit teatrultanase.ro.
Premii și distincții
De-a lungul anilor, regretatului Alexadru Arșinel i-au fost decernate o serie de distincţii, premii şi titluri.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
- Premiul special al UNITER pentru Teatrul de Revistă (2002)
- Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor (2004)
- Premiul pentru spectacolele de musical, acordat la Gala Premiilor revistei „Actualitatea Muzicală” a UCMR (2008)
- Premiul de Excelenţă la Gala Premiilor „Confidenţial” pentru Management şi pentru întreaga carieră artistică (2009 şi 2010)
- Medalia de Onoare a Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România (2010)
- Premiul pentru întreaga carieră la Gala de Excelenţă a Zilelor cetăţii Târgovişte 2010
- cetăţean de onoare al judeţului Suceava (2010)
- Premiul de Excelenţă la Gala Superlativelor VIP (2011)
- Premiul Special şi Diploma de Onoare oferite de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional cu ocazia aniversării a 50 de ani de carieră (2012)
- Premiul Special „Ambasadorul Teatrului Românesc ” la Gala Premiilor VIP pentru management de succes şi pentru activitatea desfăşurată la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” (2013)
- Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiul Bucureşti „în semn de respect pentru contribuţia adusă în dezvoltarea şi promovarea teatrului românesc, pentru întreaga activitate în slujba Teatrului de Revistă bucureştean” (ianuarie 2018).
- La 30 mai 2015, actorul Alexandru Arşinel a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor, în semn de preţuire pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului.
- În martie 2019, a fost premiat, alături de zeci de nume mari ale cinematografiei autohtone, cu Diploma Centenar „100 de ani de la Marea Unire- 100 de ani de film de centenary” la gala Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din Romania.
- Pe 23 mai 2019 a primit din partea Prefecturii Suceava o diplomă de excelenţă „în semn de consideraţie pentru cariera artistică de excepţie dăruită scenei româneşti şi înţelegerii între oameni”.
SURSE: teatrultanase.ro