kanald.ro
Adela Popescu a văzut mesajul de la Radu Vâlcan și nu a știut cum să reacționeze
Adela Popescu a văzut mesajul de la Radu Vâlcan și nu a știut cum să reacționeze
Vedete
Adela Popescu, surprinsă de mesajul primit de la soțul ei.
Timp de o săptămână, Adela Popescu a revenit pe micul ecran, ținându-i locul în emisiune lui Cătălin Măruță, timp în care el s-a recuperat, după operația suferită la picior.
Acum, însă, prezentatorul e revenit în lumina reflectoarelor, iar drept mulțumire pentru ajutorul oferit, a stat la povești cu buna sa colegă de breaslă. Moment în care s-a produs inevitabilul, căci Radu Vâlcan a ajuns subiectul lor de discuție.
Și asta pentru că prezentatorul i-a trimis un mesaj public soției sale, în fața căruia, ea nu a știut cum să reacționeze, mai ales că era în prim-planul camerelor de filmat.
Însă, dezvăluirile legate de relația de cuplu au început, de fapt, de la un alt subiect, după ce Adela Popescu s-a plâns de lipsa somnului din ultima vreme.
Iar de aici și până ca Măruță să o descoase în legătură cu relația de cuplu și cu mesajul publicat de Radu Vâlcan a mai fost doar un pas.
Așa a ajuns Adela Popescu să recunoască că nopțile petrecute doar în compania soțului au ajuns să fie o raritate pentru ei, căci acum prioritari sunt cei trei băieți pe care îi au.
Însă, tot ea precizează că, după ultima postare făcută de soțul ei, nu știe la ce să se aștepte atunci când vine vorba de romantism și de clipele petrecute în doi, lăsate în urmă de când au devenit părinți de trei.
Adela Popescu a văzut mesajul de la Radu Vâlcan și nu a știut cum să reacționeze
Adela Popescu: Am vorbit mai devreme cu o prietenă somnoloagă și i-am spus că nu se mai poate, că nu mai dorm de atâta timp și că trebuie să-mi ofere o soluție pentru că ăla micu nu mă mai lasă să dorm, iar aseară era să-i fac ceva rău.
Cătălin Măruță: Eu am crezut că nu te mai lasă să dormi ăla mare (n.red Radu Vâlcan).
Adela Popescu: Ăla mare, sărăcuțul, își face și el loc pe acolo
Cătălin Măruță: Am citit pe Facebook că de azi ești doar a lui și abia așteaptă și am crezut că de asta nu mai ai timp de somn.
Adela Popescu: Să știi că amenințarea asta am văzut-o și eu și m-am speriat, nu știu ce să zic.