
kanald.ro
Anca Serea a izbucnit în lacrimi, în mediul online
Vedete
Anca Serea a apărut plânsă în fața fanilor de pe rețelele de socializare. Sunt momente tensionate în familia ei, după ce fiul ei, Moise, s-a îmbolnăvit. Cum se simte cel mic?
Ultima perioadă din viața Ancăi Serea nu a fost deloc una ușoară. Mamă a șase copii, dar și o femeie cu o carieră bine pusă la punct, soția lui Adi Sînă a făcut mereu slalom între familie și proiectele în care este implicată, reușind să se descurce cu brio.
Însă, de când cei mici au început să meargă la grădiniță ori la școală, viața de familia le-a fost dată peste cap.
Anca Serea a izbucnit în lacrimi, în mediul online
Și asta pentru că doi dintre copiii fostei prezentatoare s-au îmbolnăvit. Mai întâi fiica sa a avut probleme, iar mai apoi și Moise a ajuns să fie țintuit la pat.
Copilul a fost diagnosticat cu enterocolită, fapt ce l-a făcut să se confrunte cu diferite stări de rău, ceea ce a pus-o în alertă pe Anca Serea.
Acum, după multe nopți nedormite, stres, griji și speranțe că fiul ei se va recupera rapid, vedeta a cedat. Deși recunoaște că este o femeie puternică, atunci când vine vorba de copiii săi, Anca Serea, uneori, spune ea, se vede în imposibilitatea de a-i ajuta.
”Am zile și zile și deși sunt un om foarte puternic și trecut prin multe atunci când copiii sunt bolnăviori am momente în care simt că sunt fără soluții! E clar că a fii sănătos este cel mai important lucru! '', a mărturisit Anca Serea pe rețelele de socializare.
Vedeta se afla la volanul mașinii, fiind în drum spre casă, alături de copilul ei, când lacrimile au început să îi curgă șiroaie pe față.
Fosta știristă spune că a ajuns în situația de față din cauza gândurilor negre care i-au dat târcoalele în ultimele zile.
Citeste si: Anca Serea, gafă de proporții în fața soțului. Cum a reacționat Adi Sînă în direct, la TV
Însă, tot ea menționează că prinde putere atunci când îl privește pe Moise. Și asta pentru că de la o zi la alta copilul începe să se simtă mai bine.
''Am ajuns acasă, Moise pare că este puțin mai bine! A mâncat zece lingurițe de supă de găină și două bucățele la grătar. Iar astăzi, în mașină, după multe zile de griji și scenarii tâmpite, am avut o cădere urâțică uitându-mă la el cum doarme în majoritatea timpului. În viața mea nu este mereu soare și nici nu mi-aș dori să fie!”, a mai mărturisit vedeta.