
kanald.ro
Vedete
Celebra prezentatoare de știri a povestit în cartea sa autobiografică "Ce-am făcut când am tăcut" că a trăit prima dragoste în timpul liceului.
Toată lumea știe că Andreea Esca este căsătorită cu arhitectul Alexandre Eram, cu care și-a întemeiat o familie minunată și căruia i-a dăruit și doi copii, pe Alexia și pe Aris. Puține persoane cunosc, însă, faptul că primul iubit al știristei a fost fiul unuia dintre cei mai cunoscuți actori de la noi, Alexandru Arșinel.
În urmă cu ceva vreme, Andreea Esca a dezvăluit detalii mai puțin știute despre primul ei iubit, pe care l-a cunoscut în perioada liceului.
Prezentatoarea tv i-a dedicat și câteva rânduri bărbatului de care a fost îndrăgostită pentru prima oară în viața ei, în cartea sa autobiografică, unde povestește puțin despre experiențele avute în adolescență: "Primul iubit nu se uită niciodată. Nu se poate să nu fi auzit asta măcar o dată. Amintirile mele mă leagă însă foarte strâns şi de al doilea. Întâi de toate, să cădem de acord că vorbim despre acelaşi lucru: primul – adică primul cu care facem dragoste. Primul a devenit astfel prietenul meu din liceu, care m-a iubit ani la rând înainte să fim iubiți în sens fizic şi nu am regretat niciodată decizia. Deși cel care n-a mai ajuns să fie primul mi-a dovedit în timp că era într-adevăr foarte îndrăgostit de mine, că era de o calitate umană rară şi un foarte bun prieten. De ce vă spuneam însă la începutul poveștii că amintirile mă leagă foarte strâns de al doilea?", mărturisea Andreea Esca, în "Ce-am făcut când am tăcut".
Mai mult, cartea pe care a publicat-o nu este singurul loc în care vedeta de televiziune a vorbit despre prima dragoste, căci aceasta a mai povestit despre relația avută cu Bogdan și în cadrul unui interviu, fără, însă, să-i spună numele: "Eu eram clasa a noua, iar el era clasa a XI-a. A fost o poveste foarte frumoasă, care a durat până la sfârșitul liceului. Îmi plăcea foarte mult pentru că era unul dintre cei mai buni baschetbaliști și pentru că dansa foarte bine.
Alexandru Arșinel a recunoscut că a existat o relație între fiul lui și cunoscuta prezentatoare de știri, pe vremea când cei doi învățau la același liceu.
Actorul a avut numai cuvinte de laudă la adresa știristei, semn că a fost încântat atunci de alegerea lui Bogdan: "Da aşa este, au avut o relaţie în perioada liceului. Niciodată nu am comentat relaţiile copiilor mei, dar tot ce pot spune este că erau doi copii frumoşi. Băiatul meu era mare vedetă la baschet, având 1,90 m, iar ea era Miss în liceu. Au avut o relaţie frumoasă în care s-au iubit, aşa cum fiecare am avut în tinereţe o relaţie de iubire. Andreea, la acea vreme, era o fată minunată şi foarte drăguţă. Avea o frumuseţe care aparţine tinereţii.", a declarat Alexandru Arșinel pentru sursa citată.