
kanald.ro
Vedete
Doctorița din Focșani care a dat-o în judecată pe Andreea Esca trebuie să-i plătească acesteia și trustului la care lucrează peste 4.600 de euro.
Probleme mari pentru doctorița din Vrancea care a dat-o în judecată pe Andreea Esca, pe știrista Andreea Marinescu și alți câțiva reporteri PRO TV, pe motiv că a fost defăimată într-o știre despre un incident pe care acesata l-a avut cu poliția în 2013. Femeia a pierdut și apelul iar acum are de plătit o sumă uriașă.
I.S., medic din Focșani, are acum de plătit cheltuieli de judecată de 14.238
Doctorița din Focșani a ajuns vedetă fără voie în urmă cu 8 ani, atunci când Andreea Esca a prezentat în cadrul jurnalului un incident extrem de ciudat a cărui protagonistă a fost aceasta. Reportajul făcea referire la faptul că femeia ar fi acroșat cu mașina un polițist, după care ar fi mers cu farurile stinse, pe contrasens, până când a fost oprită de un alt echipaj.
Conform informațiilor din dosar, ea a fost cercetată penal timp de 5 luni, după care dosarul i-a fost închis de procurori. Câțiva ani mai târziu, ea s-a adresat instanței solicitând scuze din partea trusturilor de presă care au mediatizat știrea folosindu-se de numele ei precum și plata a 34.500 de euro cu titlu de daune morale (plus 1.000 de lei pentru fiecare zi de întârziere).
Doctorița a pierdut atât pe fond cât și în apel, considerându-se că jurnaliștii au prezentat faptele așa cum erau ele în acel moment, fără exagerări sau judecăți de valoare. Judecătorii au considerat că femeia nu a putut să demonstreze o legătură directă între articolele de presă și prejudiciul pe care susținea că l-a suferit. Pe de altă parte, avocatul postului de televiziune a indicat faptul că meseria pe care femeia o avea justifica interesul public față de respectiva întâmplare transformată ulterior în știre.
Citeste si: Ce ascunde Andreea Esca în spatele pupitrului de știri? Tocmai s-a aflat secretul
Andreea Esca a avut statut de pârât-intimat iar doctorița a cerut ca aceasta să-i plătească 3.000 de euro din fonduri personale, în cazul în care va fi găsită vinovată pentru faptele respective. Doctorița are la dispoziție 30 de zile pentru a formula recurs, în caz contrar decizia Tribunalului Vrancea va rămâne definitivă.