kanald.ro
Vremea
Arșița pune stăpânire pe România! Temperaturile vor ajunge până la 40 de grade la umbră! Când scăpăm de valul de caniculă?
Este cod galben de caniculă în România! Când vor începe temperaturile să scadă?
Canicula a pus stăpânire pe România, iar temperaturile ridicate din această perioadă sunt resimțite în toată țară, inclusiv în București! Bineînțeles, în acest sens, specialiștii vin cu o serie de recomandări pentru români, iar cea mai importantă este să se protejeze pe cât posibil de căldură.
De asemenea, meteorologii anunță că valul de caniculă abia a început și urmează să ne confruntăm cu căldura pentru următoarele 2 săptămâni, iar temperaturile vor depăși cu ușurință 40 de grade la umbră.
Cum va fi vremea în restul țării
Canicula va fi resimțită în toată țara și vor fi 40 de grade la Caracal, 39 de grade la București, Slatina, Giurgiu și Alexandria, 38 de grade la Galați, Craiova și Brăila, anunță meteorologii.
Specialiștii spun că urmează să ne confruntăm cu canicula pentru următoarele 2 săptămâni, iar încă de la primele ore ale dimineții temperaturile au atins 26 de grade în Vestul țării.
Caniculă și disconfort termic ridicat va fi și în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală, local în Moldova și Maramureș, precum și în Sud-Vestul Transilvaniei, zone unde valul de căldură va continua să se extindă și să se intensifice.
De asemenea, conform ANM, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, local, caracterizând o noapte tropicală.
Un cod portocaliu de caniculă intră în vigoare de mâine
De asemenea, Administrația Națională de Meteorologie a mai anunțat că de mâine, 10 iulie, va intra în vigoare și un cod portocaliu de caniculă.
Conform specialiștilor, acesta va fi valabil pentru București, dar și pentru județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov, în timp ce în restul zonelor va fi valabil un cod galben.