kanald.ro
Mașina Mirelei Vaida a fost vandalizată
Mașina Mirelei Vaida a fost vandalizată
Vedete
Mașina Mirelei Vaida a fost vandalizată! Prezentatoarea TV a aflat în timp ce era în direct.
Mirela Vaida trece, din nou, prin momente de cumpănă! În timp ce se afla în direct, în emisiunea pe care o prezintă, prezentatoarei TV i-a fost vandalizată mașina electrică, pe care o ținea la încărcat, în spatele clădirii în care lucrează.
Mai precis, femeia care în urmă cu ceva timp a atacat-o în direct, în platoul de televiziune, cu un bolovan, a revenit din nou, iar de această dată, folosind tot un bolovan, i-a atacat mașina, distrugându-i parbrizul în totalitate.
De asemenea, prezentatoarea TV a avut o reacție dură, imediat ce a aflat, mărturisind că tot ceea își dorește este să fie liniștită, mai ales că se teme pentru viața sa, având în vedere și incidentul care a avut loc în urmă cu ceva timp.
Citeste si: Mirela Vaida, gestul care îl va supăra pe soțul ei! Chiar ea a recunoscut ce a făcut când el nu era acasă
„ Cui să mă adresez să pot să merg în liniște pe stradă?!(...)
Totodată, revoltată, Mirela Vaida a mai adăugat: „Să fie închisă, mi se face greață”.
În urmă cu un an, agresoarea Mirelei Vaida a intrat în platoul emisiunii pe care o prezintă blondina, atacând-o cu un bolovan. Totul putea fi fatal pentru prezentatoarea TV, însă din fericire, moderatoarea TV a scăpat.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
La scurt timp după incidentul respectiv, Mirela Vaida și-a adunat toate puterile și a făcut câteva declarații.
" Când am văzut că vine cineva spre mine, nu am realizat ce e, până am văzut un pietroi foarte mare ridicat spre mine şi o femeie goală, dezbrăcată complet care urla continuu: ''Să îmi dai banii, să îmi dai banii''. Credeţi-mă că şi acum tremur, pentru că totul s-a derulat într-o fracţiune de secundă. Norocul meu este că nu m-a nimerit şi că a spart toată sticla aceea care îmbracă podeaua platoului. Cei de la poliţie spun că au identificat-o pe această doamnă şi că ar fi o persoană din judeţul Iaşi. Nu ştim cum a ajuns până aici, mai avea încă o sacoşă cu vreo trei-patru-pietroaie pregătite acolo în spate la intrare", a povestit prezentatoarea TV, imediat după incident.