
kanald.ro
Aurel Pădureanu și Cornelia Catanga îmbrăcați în haine foarte elegante
Vedete
Aurel Pădureanu a povestit că își dorește să facă un spectacol în memoria Corneliei Catanga, spectacol la care să participe toți cei care nu au putut să își ia la revedere de la regeratata artistă.
Au trecut mai bine de doi ani de la moartea Corneliei Catanga, însă soțul și fiul ei nu s-au împăcat nici acum cu ideea că artista nu mai este printre noi. Aurel Pădureanu a vorbit, recent, despre cea mai mare dorință pe care a avut-o după ce Cornelia s-a stins din viață și pe care acum vreo să o îndeplinească. Iată despre ce este vorba!
Cornelia Catanga a fost una dintre cele mai cunoscute artiste de la noi din țară, însă în anul 2021 a pierdut lupta cu Covid-19 și s-a stins din viață.
Aurel vrea să transpună întreaga viață a artistei pe scenă și astfel toți cei care nu și-au putut lua rămas bun de la ea să fie prezenți la această comemorare. Se pare că aceasta a fost și ultima dorință a regretatei artiste.
„După ce a murit Cornelia, dorința mea supremă a fost să fac un spectacol în memoria ei. Nu vreau să mai aduc aminte modul în care a fost înmormântată, dar asta a fost și dorința ei, să fac un spectacol în memoria ei. Toți cei care nu au putut veni atunci când a fost perioada pandemiei, să vină să își ia la revedere de la Cornelia într-un spectacol, care nu va fi mare, va fi undeva la Teatrul Național sau la Teatrul Constantin Tănase. Să vină oamenii care au iubit-o enorm de mult. Toți știu ce artistă mare a fost Cornelia Catanga!”,
Aurel Pădureanu și Cornelia Catanga pe vremea când artista era în viață
Aurel Pădureanu a fost îngenuncheat de durere și a avut o perioadă critică, însă a reușit oarecum să depășească ce a fost mai greu. Soțul Corneliei Catanga a povestit că își ocupă timpul cu fiul său și încearcă să se gândește la lucruri frumoase, dar și la viața pe care a trăit-o alături de partenera sa.
„Întotdeauna am gândit că, cu bunătate, eleganță și frumusețe în comportament poți depăși. Întotdeauna stresul vine de la cap și se termină tot de la cap dacă dorești tu. Dacă îți impui să faci lucruri frumoase… Eu caut să îmi ocup timpul cu fiul meu Alexandru, să mai repet cu el, să îmi mai aduc aminte de lucrurile frumoase, să îmi aduc aminte de cum am trăit cu Cornelia, o dragoste ca în povești.”, a mai spus bărbatul, potrivit sursei menționate anterior.