kanald.ro
WOW
Avocatul familiei Luizei Melencu: „Miroase a cadavru peste tot!”
Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, a fost în casa în care Gheorghe Dincă le-a ucis pe fetele din Caracal. A spus că peste tot miroase a cadavru
Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, a fost acasă la Gheorghe Dincă. El a descris cum arată înăuntru și a sus că atât curtea, cât și interiorul locuinței miros a cadavru.
"Această casă, în integralitatea ei, mai ales parterul, inclusiv curtea, inclusiv acea încăpere unde a ţinut fetele, cu patul acela de fier, înfiorător, pute totul a cadavru.
"Este cum ar fi o explozie într-un atelier auto, după care cineva a venit să şi fure de pe acolo şi a răscolit, în încăperea aceea este numai un pat de fier foarte gros, ancorat în perete, este absolut înfiorător.
Mama Luizei Melencu află din presă informații despre anchetă
Mama Luizei Nedelcu trăiește un coșmar de când fiica ei a dispărut, în luna aprilie a acestui an. Femeia este revoltată de felul în car a fost tratată de anchetatori și spune că află din presă informații despre cercetările care se efectuează în cazul răpirii fetei de 18 ani din Caracal.
„Săptămâna trecută am vorbit cu procurorii. Marţi au venit aici...Vrem să ştim despre ce este vorba, nimeni nu ne anunţă absolut nimic. Am aflat din presă că se fac căutări. Aş vrea să trăiască Luiza... Nu a fost nimeni alături de mine, am fost umiliţi, trataţi cu indiferenţă, am fost acuzaţi, duşi la detectorul de minciuni”, a declarat mama Luizei Melencu pentru un post de televiziune.