
kanald.ro
Vedete
Antoni și Vlada au făcut un anunț emoționant, la câteva zile de la marea finală a sezonului 2 din Casa iubirii.
Antoni și Vlada au format unul dintre cele mai controversate cupluri din sezonul 2 al emisiunii „Casa iubirii”. Tensiunile din casă au fost mai puternice decât dragostea lor, așa că cei doi au decis să pună punct poveștii lor de iubire. După ce competiția a luat sfârșit, deși nimeni nu mai dădea nicio șansă relației lor, cei doi au decis să își mai dea o șansă și deja s-au mutat împreună de câteva zile, iar acum au dat marea veste despre noul membru al familiei, în direct, pe TikTok.
Sezonul 2 al emisiunii Casa Iubirii a luat sfârșit, iar Mihaela și Radu au plecat acasă învingători. O emisiune plină de tensiuni, emoții, fericire, dar și tristețe, Casa Iubirii își întâmpină acum noii concurenți. Până atunci, fanii sunt curioși să afle ce s-a mai întâmplat după Marea Finală și, mai ales, cum se înțeleg concurenții în afara emisiunii.
Unul dintre cuplurile cele mai apreciate de fanii emisiunii au fost Antoni și Vlada, care acum le-au făcut o surpriză tuturor celor care i-au urmărit cu sufletul la gură săptămâni la rând.
În marea finală au intrat despărțiți, însă imediat ce au ieșit din casă au dezvăluit că au decis să dea o nouă șansă poveștii lor de iubire, ba chiar s-au și mutat împreună. În cadrul unui live de pe Tik Tok, cei doi au dezvăluit că deja au și al treilea membru al familiei și anume o pisicuță pe care au adoptat-o recent.„Laurențiu: Ți-ai luat pisică? Fetiță sau băiat?
Vlada: Băiat.
Laurențiu: Băiețel? Să vă trăiască.
Laurențiu: Cât timp are?
Vlada: 7 săptămâni”, a dezvăluit Vlada pe live-ul de pe Tik Tok al lui Laurențiu.
Laurențiu, Vlada și Antoni
După ieșirea din emisiune, Vlada și Antoni și-au dat seama că încă au sentimente puternice unul pentru celălalt, așa că nu au mai așteptat și s-au mutat împreună în București, lucru care arată că relația lor este mai serioasă decât mulți s-ar fi așteptat.
„Suntem împreună, ne-am mutat împreună la București. Mai întâi m-am mutat eu și după a venit și ea. Suntem aici pentru voi, suntem aici să putem să continuăm, în ciuda terminării parcursului nostru în casă, să putem să retrăim câtuși de puțin clipele frumoase pe care le-am trăit în casă. Să putem să vă dăm și vouă din ce simțim noi. Lumea poate zice acum: ”Cum de ați reușit? Cum de v-ați împăcat?”. Ne-am dat seama că aveam sentimente foarte puternice unul pentru altul și era păcat să nu mai acordăm încă o șansă”, a povestit Antoni, într-un live de pe TikTok.