
kanald.ro
Doi copii la creșă
Social
Statul oferă bani pentru creșă și grădiniță, anumitor categorii de români. Iată care sunt condițiile pentru a intra în posesia ajutorului financiar.
Bani de la stat pentru creșă și grădiniță în 2024. Vezi cine beneficiază de ajutorul pentru copii, anul acesta și care sunt condițiile pentru a primi tichetele.
În 2024, părinții pot primi din partea angajatorului o sumă de bani, pentru achitarea taxei de creșă sau grădiniță. Potrivit legii, angajații firmelor plătitoare de impozit pe profit pot beneficia de maxim 1.500 de lei lunar, pentru fiecare copil înscris.
Această măsură nu este condiționată de salariul angajatului, astfel că părintele trebuie să completeze o declarație pe proprie răspundere, în care să specifice că are unul sau mai mulți copii și că plătește taxe pentru creșă sau grădiniță.
În plus, este important ca instituția de învățământ să aibă deja aviz de la Ministerul Educației. Banii vor fi acordați unui singur părinte.
„Banii ăștia nu vin de la Guvern, vin de la angajator și doar dacă el vrea. Deci este opțional. La salariat este un venit neimpozabil. Dacă angajatorul vrea să mărească salariul omului ca să nu plătească CAS, CASS, impozit, atunci poate să îi ofere această facilitate”,
a declarat analistul fiscal, Cornel Grama, pentru Digi24.Mamă și fiu, în drum spre grădiniță
Potrivit noii măsuri intrate în vigoare la început de an, angajatorii nu sunt obligați de lege să ofere acest beneficiu pentru angajați.
Dacă părintele beneficiază de acest ajutor, plata creșei se poate face în două modalități. Există varianta ca angajatorul să transfere suma de bani, direct în contul instituției de învățământ, dar și posibilitatea ca părintele copilului să achite taxele și să își recupereze banii de la firmă, făcând dovada plății cu ajutorul facturii eliberate de către creșă sau grădiniță.
Ajutorul de la stat poate fi mai mic, în funcție de tariful lunar al instituției de învățământ.
„La articolul 25 alineatul (3) litera b), după punctul 3 se introduce un nou punct, pct. 3^1, cu următorul cuprins:
sumele achitate de contribuabil pentru plasarea copiilor angajaților în unități de educație timpurie, potrivit reglementărilor legale din domeniul educației naționale, dar nu mai mult de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil;
în sensul prevederilor prezentului punct, condițiile acordării sumelor pentru plasarea copiilor angajaților în unități de educație timpurie, supuse limitării fiscale, sunt cele prevăzute la art. 76 alin. (4^1) lit. i).”, se arată în OUG 115/2023.
Sală de activități, grădiniță
Alocațiile pentru copiii din România au fost majorate, începând cu data de 1 ianuarie 2024, în conformitate cu rata inflației. Potrivit legii, atât copiii în vârstă de până la 18 ani, cât și tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, beneficiază de alocație.
De anul acesta, minorii cu vârsta de până la 2 ani și cei cu handicap primesc lunar de la stat suma de 718 lei, cu 87 de lei mai mult decât în 2023.
Copiii cu vârste cuprinse între 2- 18 ani, primesc 35 de lei în plus, astfel că vor primi 291 de lei, în loc de 256 de lei.
Tinerii care au împlinit 18 ani, dar urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, la stat vor primi lunar 291 de lei, până la terminarea studiilor.
Surse: adevarul.ro, legislatie.just.ro