
kanald.ro
Bia Khalifa a confirmat despărțirea de Fulgy
Vedete
Bia Khalifa a confirmat despărțirea de fiul Clejanilor, mărturisind că ea este cea care a pus punct relației.
În urmă cu o lună își etalau relația de iubire în văzul tuturor, fericiți peste măsură, îndrăgostiți lulea și cu planuri mari la purtător, iar acum, spre surprinderea tuturor, lanțul de iubire s-a rupt.
Vorbim despre relația dintre Bia Khalifa și Fulgy, care a ținut zile la rând primele pagini ale tabloidelor ocupate și care continuă să surprindă, deși pare a nu mai fi nicio legătură între ei.
După mai multe imagini în care, ba el apare alături de alte domnișoare, ba ea îl sărută pe Sișu, acum blonda a pus punct speculațiilor.
Mărturisirile Biei Khalifa vin după ce fiul Clejanilor a dat de înțeles în mediul online că este iar un bărbat singur și disponibil, căci este, după cum spune el, în natura sa să golănească și să
Așa că, tot pe rețelele de socializare, fosta concurentă a show-ului de umor spune că da, este adevărat, relația lor de iubire a ajuns la final, în ciuda a ceea ce declarau odinioară.
Ba chiar, mai subliniază vedeta, ea este cea care a decis să rupă orice legătură cu fiul Clejanilor, pe care l-a și avertizat odată cu anunțul public al despărțirii.
Bia Khalifa spune că preferă să își țină viața privată departe de ochii curioșilor, dar dacă Fulgy o va ataca, atunci, cu siguranță, ea va ieși public și va spune ce s-a întâmplat, de fapt, între ei.
De asemenea, hotărâtă să își apere imaginea, Bia îl lovește subtil pe fostul iubit, spunând că ea l-a ridicat în mediul online și că tot ea îl va face vedetă, dar cu o imagine negativă, dacă nu va lasă această despărțire să fie ștearsă de timp și dată uitării.
”Bine că am scăpat de săracul ăla. Sunt singură, regina s-a întors! Și pentru cine se întreabă, eu l-am lăsat. Eu am pus prima story și a pus și el după.
Bia Khalifa a confirmat despărțirea de Fulgy