
kanald.ro
WOW
Ana Măiță, președintetele Asociației „Mame pentru Mame”, a colaborat cu Bogdan Drăghici în trecut.
Bogdan Drăghici, președintele Asociației TATA (Alianța Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor) a fost acuzat că și-ar fi violat fiica vitregă. Fosta lui soție, Helen Drăghici, a apelat la ajutorul Asociației „Mame pentru Mame” pentru consiliere în acest caz.
Ana Măiță, președintetele Asociației „Mame pentru Mame”, a vorbit despre acest caz. Ea a spus că ajutorul i-a fost solicitat în lunea iunie și că îl cunoștea pe Bogdan Drăghici dinainte.
Înainte de a apela la asociație, Helen mersese deja la Poliție, iar oamenii legii porniseră o investigație în acest sens, de două luni de zile. Fata primea și ea consiliere în acel moment și primește și acum. Abuzurile ar fi avut loc acum câțiva ani, când fetița avea doar 10 ani și, potrivit surselor judiciare, suspectul ar avea filmări cu agresiunile.
Ana Măiță a declarat că a colaborat cu Bogdan Drăghici între anii 2011 și 2015, o colaboare privind combatererea discriminări taților atunci când vor să se interneze cu copiii în spitalele de pediatrie. Președintetele Asociației „Mame pentru Mame” a declarat că nimic nu a făcut-o să creadă că bărbatul ar fi în stare să-și violeze fiica vitregă.
„În perioada în care am colaborat, familia Drăghici părea o familie foarte fericită, împlinită, dânsul era un mândru tată de 4 fete”, a povestit Ana Măiță,, președintele Asociației „Mame pentru Mame”