Bombă în showbiz! Am aflat cu cine se iubește în secret Faimosul Silviu de la Exatlon! EXCLUSIV

Unul dintre cei mai controversați concurenți de la Exatlon, unul dintre Faimoșii celui de-al doilea sezon, Silviu Nicolae, este îndrăgostit până peste cap.

Distribuie pe:

Autor: Radu C. Munteanu

Chiar dacă și-a ținut ”la secret” relația timp de mai multe luni, într-un final, Faimosul Silviu Nicolae și-a asumat-o și, zilele trecute, a ieșit în oraș însoțit de iubita lui.

Citeste si: O fosta concurenta de la Exatlon este insarcinata

Citeste si: Prietenia neștiută de după Exatlon! Larisa Vasile se întâlnește cu o fostă Războinică

Citeste si: Campioni de la Exatlon, în ring! Se anunță o gală MMA de amploare, în București

Astfel, la gala MMA în care au luptat foști colegi de-ai săi, Silviu Nicolae a apărut la braț cu noua lui iubită. ”Ea este Roxana”, a explicat Silviu, fără să dea alte detalii cu privire la ceea ce se întâmplă între ei. Dar, cu toate că au fost zgârciți la vorbă, relația lor a ”transpirat” imediat în fața tuturor, Faimosul fiind foarte atent la fiecare dorință, la fiecare vorbă a Roxanei, iar aceasta, deși relativ tăcută, îi mulțumea din priviri așa cum doar o femeie îndrăgostită o poate face.

Vezi ce spune Silviu Nicolae, faimosul de la Exatlon, despre iubita lui, în exclusivitate pe kfetele.ro

Silviu Nicolae și Giani Kiriță s-au certat ca la ușa cortului înainte și după Exatlon

”Singurul om care a distrus şi a tras echipa în jos este nea Giani. Eu am fost slab, nu am cum să nu recunosc asta, dar şi el a fost la fel de slab ca mine sau chiar mai rău. Nu a realizat nimic cu titlul de "antrenor" pe care l-a avut în competiţie. Nu a demonstrat ca poate sa poarte acest titlu. Nu a antrenat pe nimeni, a venit degeaba în Exatlon sezonul acesta. Indicaţiile ţi le poate oferi orice coleg. Iar asta nu te numeşte antrenor ca stai lângă un traseu şi îţi jigneşti proprii "elevi", îi AMENINŢI CU BATAIA şi dai ochii peste cap”, susţinea Silviu Nicolae, după eliminarea sa în cel de-al doilea sezon de la Exatlon.

"Un antrenor când este pus la o echipă este pus să motiveze echipa. Eu am venit într-o echipă decimată, o echipă care mergea prost. Am stat cu ei să îi cunosc ca şi caractere, i-am cunoscut. Lor le-a lipsit prietenia. Ei nu au gândit ca o echipă. Este un joc individual, dar te bagi pentru o casă, eliminare, mancare, până la individual trebuie să faci o echipă. Cele mai mari probleme le-am avut cu acest Silviu. El a fost un exemplu de "AŞA NU". El a avut şansa asta să vină acolo.

Din prima zi când l-am văzut pe traseu, mi-am dat seama că nu o să facă nimic. După 20 de meciuri în care a adus 1 punct, era normal să ma iau de el. El avea nişte probleme mult mai ample. Tu când pleci de la Exatlon şi spui că te-a părăsit nevasta, ai greşit emisiunea. Minte, minte foarte mult. Era inert, a stat ca o lepră pe acolo. Eu i-am oferit totul. El nu a avut bunul simţ să recunoască faptul că e slab. Într-o lună de zile a adus două puncte. Eu nu am greşit cu nimic. Le-am făcut tot tacâmul. Le-am arătat tot ce trebuie să facă. Mai mult de atât nu aveam ce să le fac. Mai mult nu au putut. Nu aveam ce să le fac mai mult. Eu am vorbit cu fiecare individual. Mie nu îmi place să fiu umilit. Lumea nu trebuie să te vadă umilit. Eu nu puteam să dorm noaptea de nervi. Noi le spuneam ce trebuie să facă. Antrenorul era cel mai mare ajutor. A fost un mare avantaj. Singurul lucru de care mă bucur este că a plecat băiatul asta", a spus Giani Kiriţă la FanArena.

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
P
Setari de confidentialitate