
kanald.ro
Actualitate
Johnson & Johnson are în desfășurare un alt studiu clinic pentru a evalua eficiența unei scheme cu două doze de vaccin!
Este posibil ca vaccinarea împotriva COVID-19 cu serul Johnson & Johnson să înceapă în România la jumătatea lunii aprilie, a informat, vineri, Ministerul Sănătăţii. Vlad Voiculescu a declarat și faptul că este necesară o singură doză în cazul acestui vaccin.
Ministrul Sănătății a explicat și de ce este necesară doar o doză de vaccin Johnson & Johnson: "Vaccinul a redus semnificativ cazurile de COVID-19 în rândul persoanelor imunizate, astfel: din 19.630 de persoane vaccinate, 116 au dezvoltat simptome de COVID-19; din 19.691 de persoane nevaccinate, 348 au dezvoltat simptome de COVID-19. Acest lucru înseamnă eficacitate de 67% în prevenirea bolii simptomatice".
Potrivit Ministerului Sănătății, Johnson & Johnson are în desfășurare un alt studiu clinic pentru a evalua eficiența unei scheme cu două doze de vaccin.
De asemenea, acest ser conferă protecție sporită în varianta acoperită de prospect, respectiv de imunizare cu doză unică, în ceea ce privește prevenirea cazurilor de coronavirus care necesită internare.
" La 28 de zile după vaccinare, rata de spitalizare în rândul persoanelor vaccinate a fost 0% (niciuna dintre cele 16 spitalizări nu a fost din rândul persoanelor vaccinate). Este important de menționat și că studiul clinic al Johnson & Johnson s-a desfășurat în mai multe țări, inclusiv Africa de Sud și Brazilia, unde tulpinile emergente circulau deja la momentul respectiv", au transmis reprezentanții ministerului. Totodată, conform datelor transmise de Minister, în România vaccinarea cu Johnson & Johnson ar urma să înceapă la jumătatea lunii aprilie.
Coronavirus România
Până pe 26 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 926.310 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 830.270 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.516 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.