
kanald.ro
Când se cinstesc Sfinții Constantin și Elena 2023
Diverse
Când au loc Sfinții Constantin și Elena în 2023. Tradiții și obiceiuri la marea sărbătoare.
Când sunt Sfinții Constantin și Elena în 2023. Află data la care se sărbătoresc cei doi mari sfinți, dar și semnificația și tradițiile pe care trebuie să le respecte credincioșii.
Sărbătoarea creștină care îi cinstește pe Împărații Constantin și Elena este amintită pe 21 mai 2023. Sărbătoarea are dată fixă întotdeauna, iar anul acesta pică într-o zi de duminică. Sfinții Constantin și Elena sunt trecuți cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox.
Constantin și Elena au fost mama și fiu, devenind, după moartea lor, unii dintre cei mai mari și cinstiți sfinți ai creștinismului. Împăratul Constantin a murit în anul 337, iar mama sa a murit în anul 327.
Când se cinstesc Sfinții Constantin și Elena 2023
Împărăteasa Elena a fost cea care a descoperit crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos, fiind una dintre cele mai emblematice evenimente ale vieții sale. Pe lângă acest lucru, Sfânta Elena s-a ocupat de binele și siguranța oamenilor nevoiași, ducând mai departe dragostea pentru credință și Dumnezeu. A ridicat o mulțime de biserici în timpul vieții sale, dintre care amintim Biserica din Bethleem.
Citește și: Îndreptar de spovedanie. Vezi care sunt cele mai grele păcate, care te opresc de la Sfânta Împărtășanie
Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena amintește de sacrificiile celor doi și de acțiunile pe care le-au făcut în timpul vieții. Nu mulți cunosc legătura dintre cei doi sfinți și semnul Sfintei Cruci, însă trebuie să știe că Împăratul Constantin a zărit prima dată semnul crucii, pe cer, și a spus despre el că este unul al biruinței.
Prin multitudinile de minuni pe care le-au înfăptuit de-a lungul vieții, Sfinții Constantin și Elena s-au ocupat de redarea libertății religioase în lumea creștină și de a risipi lăcașurile de cult pentru toți credincioșii.
Citește și: Pe ce dată pică Rusaliile în 2023? Vezi când are loc sărbătorea creștină
O tradiție spune că recoltele trebuie adunate până pe 21 mai sau în ziua respectivă, altfel se vor usca și nu vor mai fi bune de consumat.
Păstorii hotărăsc de Sfinții Constantin și Elena cine le va fi baci, unde fac stânele și cine va păzi pășunatul animalelor.
Unii gospodari fac un foc mare pe 21 mai și se pun în jurul lui, împreună cu familia. Se spune că fumul focului va alunga spiritele rele din gospodărie și vor aduce noroc pentru noul an gospodăresc.
O altă tradiție spune că trebuie aduși în casă trei sau mai multe fire de bujori. Bujorii sunt florile semnificative ale celor doi sfinți.
sursă: crestinortodox.ro