Costi de la Timișoara a fost agresat fizic în fața unui club de noapte din Timișoara. Martori ai violentului episod au relatat pentru WOWbiz.ro că interpretul susținuse un concert în noaptea de sâmbătă spre duminică, după care a mers la un club de noapte. În fața localului a fost acostat de câțiva indivizi care i-au reproșat că a cântat pentru o grupare rivală. Până să apuce să explice ceva, cântărețul a fost lovit cu pumnii și picioarele de către aceștia. Conform informațiilor noastre, Costi de la Timișoara nu a depus o sesizare la Poliție în legătură cu acest caz.
Costi de la Timișoara: ”Avem mentalități de Evul Mediu”
”Îmi pare rău că trebuie să mă vedeți așa”, a declarat Costi de la Timișoara pentru WOWbiz.ro. ”Din păcate, cea mai mare parte a informațiilor pe care le aveți sunt reale. Nu am ce să vă spun... Ce să discutăm?... Ar trebui să-i întrebați pe lăutari prin ce trec seară de seară și cum ajung să trăiască cu frică la concerte. Să-i întrebați ce simt atunci când pleacă seara și își sărută nevestele și copiii, spunându-le că se vor întoarce bine deși știu că poate e o minciună. Eu nu îmi doresc altceva decât să-mi cresc fetița, adică să fiu apt de a fi un prăinte bun pentru fiica mea. Să îmi cresc fetița, atât îmi doresc acum, nimic altceva.
Citeste si: Imagini incredibile cu Florin Salam! Unde a ajuns să cânte manelistul / Video
Citeste si: Florin Salam, bătut sub ochii fratelui Fănicăi! Tânărul lucrează pentru manelist şi l-a însoţit la Milano
Sunt prea mulți lăutari care au luat bătaie, ar trebui să ieșim toți și să vorbim despre chestia asta. Trăim în secolul XXI dar avem mentalități de Evul Mediu. Trebuie să facem front comun și să vorbim deschis despre asta. Nu contează ce am pățit eu aseară, problema este că data viitoare poate fi mai rău. Eu și colegii mei ar trebui să avem curaj, să vorbim public și să încercăm să schimbăm ceva”, a declarat Costi de la Timișoara pentru WOWbiz.ro.
În ultimele săptămâni, mai mulți interpreți de manele au fost victimele unor agresiuni violente, conform presei. Printre aceștia se numără: Florin Salam, Marius Babanu, Găbiță de la Buzău sau Leo de la Kuweit. La această listă se adaugă acum și Costi de la Timișoara, însă cu siguranță ea nu se va încheia aici.