
kanald.ro
Carmen de la Sălciua
Vedete
Carmen de la Sălciua a fost deranjată de un lucru pe care l-a descoperit într-un magazin de haine.
Carmen de la Sălciua a răbufnit pe internet, după ce a descoperit un detaliu care a enervat-o la culme, într-un magazin de haine. Iată ce s-a întâmplat!
Carmen de la Sălciua se numără printre cei mai apreciați artiști de la noi din țară, motiv pentru care are o comunitate mare de urmăritori în mediul online. Cântăreața este mereu activă pe rețelele de socializare și împarte cu fanii ei diverse experiențe.
„Înainte de concediu am venit să-mi cumpăr ceva, de aici de la(...), pentru că e magazinul meu preferat și sunt haine super comode, super faine și am vrut să probez un pantalon tricot, care era cam așa (n.r pantalonii) gen și cu tricou, care este cam așa la gât (n.r pătat de fond de ten) și mai este unul care este tot cam așa la gât, fapt care demonstrează că femeile sau domnișoarele din România nu prea au educație. Adică să mergi într-un magazin și să fi dată cu fond de ten și să lași tricoul pătat cu fond de ten, mi se pare o lipsă totală de respect, sincer, pentru că aici chiar sunt haine de calitate și e păcat, e păcat”, a
Postare InstaStory Carmen de la Sălciua
Carmen de la Sălciua a mărturisit în urmă cu puțin timp că își dorește foarte mult să devină mămică și vrea să aibă doi copii. Artista este înconjurată de multe femei care sunt deja mămici și îi povestesc despre sentimentul unic pe care îl trăiesc. Carmen rămâne impresionată de fiecare mămică pe o întâlnește și a dezvăluit că vrea să trăiască și ea acele emoții.
„Aș vrea să trăiesc ceea ce îmi spun foarte multe mame. Că e un sentiment unic, că îți vei iubi copilul. Sunt pregătită, am vârsta potrivită. Mi-aș fi dorit să se întâmple și mai devreme, dar probabil nu eram pregătită. Când va vrea Dumnezeu să ne dea un copil, aceasta va fi cu adevărat o binecuvântare pentru noi. La urma urmei, pentru ce muncești? Să te duci să faci bani, să construiești, să mergi în vacanțe? Adevărata bucurie cred că e atunci când ai pe cineva din sângele tău. Eu mi-aș dori doi copii. Oricare s-ar naște primul, aș vrea să aibă un frățior sau o surioară. Mi-ar plăcea să nu fie singur pe lume. Să ai un frate sau o soră înseamnă a ști să împarți. Nu doar cu cei din familie, ci cu întreaga lume. În ceea ce privește numele copiilor, probabil voi alege nume din Biblie. Sunt nume românești, chiar dacă voi pune două nume, vreau ca numele principal să fie nume de sfânt, românesc. Copilul meu va fi conceput din doi părinți români, așa că și cel mic va purta tot un nume românesc”, a povestit artista pentru Fanatik.ro .