
kanald.ro
Vedete
Daniela Roba a avut ocazia să se cunoască personal cu Carmen de la Sălciua prin intermediul surorii sale, Daniela Racolța.
Cazul Danei Roba a șocat pe toată lumea. Fosta iubită a lui Nicolae Guță se află în stare foarte gravă la spital, după o operație pe creier care a durat 12 ore. Make-up artista a fost bătută violent cu ciocanul de către soțul său, afectând-o grav în zona capului și în zona mâinii drepte, cea pe care o folosea pentru a-și machia clientele. Este una dintre cele mai cunoscute în domeniu din Timișoara și nu doar că realizează machiaje impecabile, însă ține și cursuri de make-up, de care cât mai multe tinere erau interesate.
În luna martie a anului curent, Daniela Racolța a absolvit cursul de machiaj având-o ca trainer pe Dana Roba. Sora lui Carmen de la Sălciua s-a arătat extrem de mulțumită și încântată pentru că a avut ocazia să parcurgă un curs în care a învățat atât de multe lucruri valoroase pentru cariera pe care își dorește s-o urmeze.
„Am ajuns și la finalul cursului individual cu @danielarobamakeupartist, care s-a ocupat de mine si m-a învățat adevăratele transformări in make-up, țin sa îți mulțumesc, draga mea, pentru tot ce m-ai învățat și pentru omul frumos de care ai dat dovadă! Te pup și îți mulțumesc din suflet pentru tot!”, a scris Daniela Racolța în mediul online, în dreptul imaginii cu Dana Roba.
„Mult succes!! Mă bucur că m-ai ales pe mine să-ți fiu trainer”, a
Prin prisma colaborării surorii sale cu Dana Roba, și Carmen de la Sălciua a avut ocazia să o cunoască și să lege o amiciție sinceră. Profund șocată de ceea ce i s-a putut întâmpla acesteia, artista a reacționat în mediul online, postând o scurtă rugăciune pentru a se face bine cât mai repede cu putință.
Citeste si: Ninge în România! Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură, de -6,4 grade Celsius- kanald.ro
„Dumnezeu să îți ajute, Dana Roba.”, a spus Carmen de la Sălciua.
„Fetele care au avut programări pentru make-up la sora mea, vreau să vă anunț că pe perioada mai îndelungată toate programările vor fi anulate...”, a fost mesajul pe care sora Danei Roba l-a postat în mediul online și pe care Carmen de la Sălciua l-a distribuit pe pagina personală.