
kanald.ro
Vedete
Cum arată Cătălin Măruță la șapte ani după ce și-a făcut implantul de păr.
Cătălin Măruță a decis să își facă un implant de păr în urmă cu șapte ani de zile. Celebrul prezentator tv și-a dorit foarte mult să facă această procedură și să se privească în oglindă drept un alt om. Implantul de păr a avut loc în anul 2014, Istanbul. El a fost alături în permanență de soția lui Andra. La scurt timp după intervenție, celebrul prezentator tv a făcut și primele declarații. Soțul cântăreței a fost foarte mulțumit de rezultate, care nu au încetat să apară.
„Nu e mare chestie, e un lucru pe care l-am făcut prima dată la noi în emisiune. Sunt foarte mulți bărbați care au făcut asta, dar nu au vorbit sau nu se știe. Implantul de păr a devenit ceva normal, nu e absolut deloc dureros și trebuie doar să ai răbdare. Andra a fost cu mine și a stat lângă mine cele două zile, cât a durat”, a declarat Cătălin Măruță, potrivit Impact.ro.
Cătălin Măruță se află în aceste momente alături de familia lui la mare, unde se bucură de câteva zile de relaxare. Soția lui, Andra, a postat un videoclip emoțonant cu cei doi, la secțiunea de stories de pe Instagram.
Ea și-a sărutat de două ori pe cap soțul, iar el i-a zâmbit cu foarte multă dragoste soției lui. Un detaliu care nu a putut trece neobservat este podoaba capilară a celebrului prezentator tv. Din imaginile postate de cântăreață se poate observa cum începe să își facă din nou apariția chelia care l-a făcut să ia decizia de a își face implantul.Nemulțumit de podoaba lui capilară de anum șapte ani de zile, Cătălin Măruță a luat decizia de a își face intervenția în Turcia. În presă s-a vehiculat că el ar fi scos din buzunar în jur de 1700 de euro pentru a își îndeplini visul.