
kanald.ro
Vedete
Cristina Șișcanu i-a surprins pe Mădălin Ionescu și pe fiica lor, Petra, într-o ipostază neașteptă. S-a amuzat la maxim și le-a arătat și fanilor.
Cristina Șișcanu este mereu activă pe rețelele de socializare și nu ratează nicio ocazie să-și țină fanii la curent cu aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa personală, dar și în cea de familie, împărtășind cu internauții atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.
Recent, vedeta s-a amuzat la maxim, asta după ce i-a găsit pe soțul ei, Mădălin Ionescu, și pe fiica lor, Petra, într-o ipostază neașteptată, chiar în camera de hotel din destinația unde se află în vacanță.
Mai precis, Petra l-a machiat pe tatăl ei, dorindu-și să-l transforme în Barbie. Micuța a avut grijă să îi aplice toate produsele de cosmetică pe față părintelui ei, ba mai mult, aceasta i-a sugerat chiar să-și dea tricoul jos, pentru a-l nu murdări, făcând totul ca o adevărată profesionistă.
Cristina Șișcanu: Ce faceți aici?
Petra: Îl fac pe tati Barbie, mâine îl fac Ken.
Mădălin Ionescu: Mâine Ken, dar de data asta sunt Barbie.
Petra: O să-l dau și cu ruj.
Cristina Șișcanu: Doamne!
Petra: Da, chiar nu glumesc!
Mădălin Ionescu: M-a pus să mă dezbrac, ca să nu pătez tricoul.
În urmă cu mai bine de o lună, Cristina Șișcanu a răbufnit pe internet! Vedeta a postat mai multe imagini pe rețelele de socializare din vacanță și așa cum era de așteptat, femeia a primit numeroase reacții din partea fanilor, unele bune, iar altele care au scos-o din minți.
Nu puțini au fost cei care l-au jignit pe Filip, fiul lui Mădălin Ionescu din prima căsătorie, fapt care a enervat-o la culme pe Cristina Șișcanu, dorindu-și să le transmită un mesaj clar răutăcioșilor.
„Am făcut postări drăguțe, am primit foarte multe comentarii frumoase, însă, ca de obicei, sunt și persoane care, nu știu cum să le spun, sunt malformate sufletește. Nu poți să spui sau să gândești ceva de genul «De ce l-ați luat pe handicapatul ăla cu voi?». Exact așa a sunat unul dintre comentarii. Să vă fie rușine, sunteți de toată jena. Știți ce? Nouă nu ne e rusine cu Filip. E copilul nostru ca și ceilalți. Degeaba mai sunteți pe fața Pământului cei care îl jigniți. Sunteți malformați sufletește și aveți mari carențe în educație. Să vă fie rușine celor care scriu «de ce îl postați pe Filip», «de ce îl cărați cu voi peste tot». Nu sunteți oameni cei care îmi lăsați astfel de comentarii. Aveți un suflet negru, schingiuit. Degeaba sunteți pe fața pământului, cum puteți să îmi lăsați asemenea comentarii?” , a spus Cristina Șișcanu, pe pagina sa personală de Instagram.