
kanald.ro
Cristina Șișcanu a dat buzna în baie peste Mădălin Ionescu
Vedete
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu au uitat de inhibiții și au făcut totul public.
De când formează un cuplu, în fața admiratorilor, Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu s-au arătat mereu transparenți, spre marea bucurie a celor care îi urmăresc.
Și astfel nu puține au fost momentele plăcute, mai dure ori chiar mai intime pe care cei doi prezentatori au ales să le împartă cu toată lumea, gest pe care unii l-au aplaudat, în timp ce de la alții au primit critici.
Iar acum, în același ton al dezinvolturii și sincerității, Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu au dat iar totul din casă.
Și asta pentru că nu au abordat orice subiect legat de relația lor, ci unul extrem de intim, precum partidele lor de amor.
Prezentatoarea a dat buzna peste soț în baie și l-a luat la întrebări, de curiozitate. Doar că în cele din urmă, tot ea a cam ieșit vinovată de situația lor intimă, care, după cum spune Mădălin Ionescu, ar fi pe minus.
Și asta pentru că au un program diferit, dar și pentru că se află în vacanță alături de fiica lor, care la acest capitol îi cam încurcă.
Cristina Șișcanu:- Baby, am și eu o întrebare!
Mădălin Ionescu:- Spune!
Cristina Șișcanu:- De câte ori trebuie să se iubească un cuplu pe săptămână, minim?
Mădălin Ionescu:- De câte ori să facă dragoste?
Cristina Șișcanu:- Da!
Mădălin Ionescu:- Hai să zicem de minim două ori pe săptămână, în minim două zile.
Cristina Șișcanu:- Aoleu! Tu ești cu contabilitatea.
Mădălin Ionescu:- Aseară când am venit în cameră, tu dormeai.
Cristina Șișcanu:- Adică eu sunt de vină?
Mădălin Ionescu:- Și Petra nu se culcă până la două dimineața și tu nu îi zici nimic.
Cristina Șișcanu a dat buzna în baie peste Mădălin Ionescu
Cristina Șișcanu:- În vacanță… Și acum ce faci, te plângi?
Mădălin Ionescu:- Nu mă plâng, dar dacă m-ai luat așa tare, ce trebuia să spun? Zic și eu adevărul.
Cristina Șișcanu:- M-ai făcut praf!
Mădălin Ionescu:- Și cum facem? Cum reglăm situația asta?
Cristina Șișcanu:- Nu știu, dar mie și acum mi-e somn.
În acest context, Mădălin Ionescu le-a cerut sfatul celor din online, în speranța că cineva le va da vreo idee despre cum să-și organizeze timpul, astfel încât, pe lângă rolul de părinți, să poată avea și timp în doi.