
kanald.ro
Sport
Înotătorul David Popovici are o înălțime impresionantă!
David Popovici, în vârstă de 16 ani, a reprezentat România la trei probe de înot din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020, mai exact la cele de 200 metri liber, 100 metri liber și 50 metri liber.
Deși nu a reușit să ia nicio medalie la JO Tokyo 2020, David Popovici a impresionat titanii din lumea sportului. Românul a fost lăudat de Caeleb Dressel, americanul care a cucerit aurul în proba de 100 de metri liber la care a participat și David Popovici.
Campionul olimpic a avut numai cuvinte de laudă pentru român și a recunoscut că la vârsta de 16 ani nu avea aceași ambiție ca David Popovici. „Cu siguranță mi-a captat atenția, eu nu înotam atât de rapid la 16 ani. E impresionant cu adevărat ce face și cum se descurcă în apă. Când înotam 100 de metri stilul liber, la 16 ani, pentru mine conta cât de repede pot ieși de acolo, dar copilul ăsta nu glumește, vine imediat de unde a plecat, e impresionant. E o nebunie ce reușește la această vârstă”, a declara Caeleb Dressel.
După finala de la 100 de metri liber, David Popovici a mers la Brent Hayden să-i spună că l-a inspirat. Ulterior, canadianul a postat pe Instagram o fotografie cu ei doi, alături de un mesaj în care spune cât de mult l-a impresionat românul.
„Acesta e încă un moment memorabil pentru mine la aceste jocuri. David Popovici a venit la mine, în sala de mese, ca să-mi zică doar cât de mult l-am inspirat.
View this post on Instagram
Potrivit site-ului aimx.ro, medicii estimează că David Popovici o să ajungă la 1 metru și 96 de centimetri. Până la vârsta de 16 ani, adolescentul a doborât de două ori recordul mondial de 100 m liber junior la Campionatele Europene de înot de juniori din 2021 de la Roma, Italia, și o dată recordul mondial de 200 m liber. Performanța l-a făcut pe înotător să fie cel mai rapid om din lume în 2021, depășindu-l pe Kliment Kolesnikov.
Sportivul s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, devenind astfel cel mai tânăr membru din echipa României. David Popovici a obținut a patra poziție în finala olimpică de la Tokyo 2020, cu un timp de 1:44:68, la două sutimi de poziția a treia.
După parcursul onorabil de la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, David Popovici s-a întors acasă determinat să revoluționeze înotul. El este fericit pentru experiența avută și promite alte rezultate mărețe pe viitor.
„E puțin diferit, e un alt stil de înot. Trebuie să te antrenezi la alte chestii, să fii mai bun la alte chestii. Momentan, sunt mai bun la înotul puțin mai lung și mai de anduranță. Dar o să fiu mai bun și la 50. Explozia e una dintre calitățile principale pe care trebuie să le ai în proba de 50 metri, dar cred că cel mai important e să menții viteză și să ai control asupra ei. Degeaba dai din mâini tare, ca un câine turbat, dacă nu scoți ceva din asta.
Cred că eram obosit, dar nu mi-am dat seama. Nu am simțit, creierul meu nu a înregistrat asta. Poate s-au simțit oboseala și presiunea. Eu m-am simțit bine, dar își spun și ele cuvântul. Rămân cu extrem de multă experiență și cu, probabil, cel mai frumos concurs la care am fost. Aștept cu nerăbdare următoarele Jocuri și nu numai. Dar eu și antrenorii aveam planuri mărețe. Eu și antrenorii mei vrem să revoluționăm înotul. Avem timp, răbdare și pasiune. Dar mă opresc aici. După vorbe trebuie să demonstrezi treaba asta", a declarat David Popovici pentru GSP.
Antrenorul lui David Popovici este Adrian Rădulescu, fost înotător de performanță de la vârsta de 6 ani până la 15 ani. El a absolvit Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport și are master în performanță sportivă. Adrian Rădulescu a fost bursier Erasmus în Danemarca și este doctorand în Știința Sportului.