kanald.ro
Vedete
Ce le-a transmis Marius Crăciun lui Andrei și lui Zanni, după finala Survivor? "Vom rămâne unul alături de celălalt toată viața"
Marius Crăciun a ținut să le transmită un mesaj emoționant celor doi finaliști, după ce s-a aflat marele câștigător.
Deși a fost la un pas de a ajunge în marea finală Survivor și de a avea șanse reale la premiul de 250.000 de lei, războinicul a fost eliminat la votul publicului, cu câteva momente înainte de a se disputa ultimul joc din competiție.
"Vom rămâne unul alături de celălalt toată viața"
Chiar dacă pe parcursul competiției au fost adversari, Marius a postat un mesaj emoționant pentru Zanni și Andrei, cărora le-a transmis felicitări și despre care a vorbit foarte frumos. Survivor s-a terminat, însă nu este ultima oară când aceștia se vor revedea.
Războinicul a ținut să menționeze că va păstra legătura de acum încolo cu coechipierul său, Andrei, pe care îl consideră parte din familie: "Felicitări celor doi titani, @zannidache și @andrei_theboom, pentru marea finală. Dacă cu @andrei_theboom am legat o relație mai mult decât de prietenie și vom rămâne alături unul de celălalt toată viața și s-a mărit familia cu 4 membri (Andrei, Cristina și părinții lor), țin să îl felicit încă o dată pentru tot parcursul fenomenal, așa am legat și cu @zannidache
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Marius Crăciun a fost eliminat la votul publicului, exact înainte de marea finală
Războinicul a luptat încă de la intrarea în competiție și a dat totul pe trasee, astfel încât a ajuns printre cei trei finaliști, însă nu a reușit calificarea în marea finală Survivor: "Le mulțumesc tuturor celor care m-au votat. Mă bucur că am reușit să mă salvez pe propriile puteri două consilii la rând. Le mulțumesc că și-au pierdut timp pentru a mă vota, pentru a mă susține. Sunt împăcat cu mine pentru tot ce am făcut, mă bucur că familia și prietenii sunt mândri de mine. Mă bucur că am respectul lui Zanni și al lui Andrei. Am luat totul ca atare, știam cât de greu va fi. Mă bucur că a fost posibilă această experiență, că am trăit tot alături de acești oameni. Mă bucur că am împărțit atâtea lucruri, paturi, haine, mâncare, prietenii alături de acești oameni. Chiar dacă nu plec cu premiul, plec cu o experiență de neuitat, cu un prieten de la care am învățat multe, cu respectul lor. Mă bucur că am putut să dau un exemplu. Mă bucur că am ajuns în acest punct, le mulțumesc tuturor pentru tot ce au făcut pentru mine", a fost mesajul lui Marius în consiliu, înainte de a afla că este eliminat.