kanald.ro
Ilie și Ioana Năstase
Ilie și Ioana Năstase
Vedete
Soția fostului mare tenismen a dezvăluit care este starea de sănătate a acestuia, după ce s-a vindecat de infecția cu coronavirus.
Ilie Năstase a trecut în urmă cu câteva săptămâni prin experiența COVID-19. Acesta a aflat că este infectat cu virusul SARS-CoV-2, după ce s-a întors din vacanța din Turcina, unde a petrecut alături de soția lui, Ioana Năstase. Acesta a fost internat de urgență la spital, nu pentru că dezvoltase vreo formă îngrijorătoare de boală, ci pentru a fi ținut sub atenta supraveghere a cadrelor medicale.
Acesta s-a refăcut în timp util pentru a sărbători în tihnă Crăciunul.
„Ilie e mai bine ca înainte! Nu știu ce i-au băgat în spital, ce tratamente i-au făcut, dar e într-o formă de zile mari! Taie și cară lemne toată ziua, pentru că eu sunt cu șemineul. Eu nu concep să nu am șemineu în casă. Îmi place să stau lângă șemineu, să beau un vin fiert și să mă relaxez. În pijamale, evident! Am stat în pijama toată ziua de când suntem aici, de dimineață până seara, am lenevit.
Fostul tenismen nu urmează niciun tratament post-COVID, după infecția cu coronavirus, ci i-au fost administrate medicamente doar pe perioada spitalizării. Ilie Năstase este convins de faptul că vaccinul l-a ajutat să treacă atât de ușor peste infecția cu virusul SARS-CoV-2, iar acest lucru i l-au confirmat și medicii care au avut grijă de el. Fostul sportiv a dezvoltat simptome ușoare, nu s-a confruntat cu probleme respiratorii sau febră, ci doar cu o tuse seacă ce i-a dat niște bătăi de cap.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
„Da, am avut o anume medicamentație și ea a avut rezultate. Atunci, pe durata internării, nu acum, când am revenit acasă! Dar nu am avut febră, nici acum, nici atunci, ci doar o tuse care m-a chinuit pentru o vreme. Și chiar dacă s-a dovedit că vaccinul nu m-a ferit complet de boală, fără el probabil că aș fi avut mai mult de tras. Și unii medici mi-au spus că dacă nu eram vaccinat, era foarte posibil să fi făcut o formă mai gravă. Eu am preferat să mă vaccinez cu Johnson&Johnson ”, a mai explicat Ilie Năstase în urmă cu ceva timp, pentru impact.ro .