 
                            kanald.ro
 
        Vedete
Bianca Drăguşanu, declaraţie despre Victor Slav. Uite ce spune despre fostul ei soţ.
 
Victor Slav şi Bianca Drăguşanu nu mai formează un cuplu de mai bine de jumătate de an, dar au rămas în relaţii de prietenie de dragul fetiţei lor.
Şi când spunem "de prietenie" nu este o exagerare. Cei doi se întâlnesc destul de des să petreacă timp cu micuţa Sofia pentru că ştiu cât de important este să fie împreună, lângă cea mică, să-i vorbească şi să se joace cu ea.
Mai mult decât atât, Victor nu vorbeşte niciodată urât despre mama fetiţei lui, iar Bianca, la rândul ei, îl respectă mult pe fostul ei soţ.
" Victor face notă discordantă printre bărbaţii prezentului. Mulţi dintre aşa-zişii domni nu se feresc să vorbească urât despre fostele iubite sau soţii. Le denigrează în fel şi chip. De la Victor nu o să auzi însă niciodată vreun cuvânt urât despre Bianca. Spune că este o femeie cu multe calităţi şi o mamă responsabilă. Evită să discute despre relaţiile fostei lui soţii, iar dacă cineva insistă pe subiectul acesta, spune că viaţa amoroasă a Biancăi nu este treaba lui", a spus o sursă din anturajul lui Victor.
 
" Bianca nu îl mai iubeşte cu pasiune pe Victor, însă ţine la el şi spune că este cel mai discret, bine educat şi blând bărbat din viaţa ei. Asta a atras-o la el în primul rând, nu aspectul fizic.", a spus o amică a Biancăi.