
kanald.ro
Vedete
Actrița a făcut dezvăluiri despre fostul ei iubit și despre cea alături de care acesta și-a refăcut viața.
În urmă cu câțiva ani, triunghiul amoros format din Doinița Oancea, Lora și Ionuț ghenu au ținut primele pagini ale tabloidelor. Artista a fost acuzată la acea vreme că i-ar fi furat iubitul actriței cu care era și prietenă. În urmă cu câteva săptămâni, blondina a fost invitată într-un podcast, unde a făcut mai multe dezvăluiri pe marginea acestui subiect. Nu doar că explică faptul că ea și Doinița Oancea nu au fost deloc prietene, ci și că nu a furat iubitul nimănui.
„ Eu nu aveam cum să mă apăr. Fiecare reacționează la durere. Mi-am păstrat cât de cât creierii și nu am început să scot eu armele. M-am mai întâlnit cu ea la vreo două evenimente. Nu vorbim dacă ne vedem.
E foarte greu.
Nu, ea nu a fost prietena mea. Când ea a spus că nu am fost prietenele cele mai bune a fost prea târziu, când deja răul a fost făcut.
Eu atunci eram divorţată. Într-adevăr, e o chestie acolo, care încă mă deranjează. Simt că mi s-a făcut o super mare nedreptate, că oamenii se întâlnesc, se înţeleg, se despart, o iau de la capăt cu alte persoane şi că asta este fix treaba lor”, a declarat Lora, în urmă cu ceva timp.
În urmă cu puțin timp, invitată la Teo Show, Doinița Oancea a fost pusă într-o situație destul de delicată.
Citeste si: Greșeala care te poate lăsa fără moștenirea părinților: Cum se face corect succesiunea- kanald.ro
„ I-aș salva pe amândoi și atunci l-aș salva pe el. Aș salva bărbatul să ducem specia umană mai departe. Mi se pare un subiect mort și îngropat de mult. S-a căutat din anumite unghiuri să fiu atrasă în acest subiect.
Poate iei lucrurile cronologic să vezi cum au fost. Ca idee, eu am zis foarte serios că i-aș salva pe amândoi. Le doresc să fie sănătoși. Să-și trăiască viața”, a explicat Doiniţa Oancea în cadrul emisiunii.