kanald.ro
Cine este Mihai Bendeac Biografie vârstă, carieră, familie. Află motivul pentru care celebrul artist nu s-a căsătorit până acum
Cine este Mihai Bendeac Biografie vârstă, carieră, familie. Află motivul pentru care celebrul artist nu s-a căsătorit până acum
Vedete
Biografie Mihai Bendeac. Celebrul actor are nenumerate apariții în filme și piese de teatru.
Cine este Mihai Bendeac. Află totul despre cariera de succes a celebrului actor, dar și care este motivul pentru care nu s-a căsătorit până în prezent.
Mihai Valentin Octavian Bendeac este un actor, scriitor, scenarist, cântăreț, regizor român de film și teatru. S-a născut pe 16 februarie 1983 în București, România.
Mihai absolvit Universitatea de Arte Teatrale și Cinematografie în 2005. Acesta a debutat în teatru în anul 1998, în rolul lui Ahile din piesa Pălăria de Eugène Labiche, regia Horațiu Mălăele. În 2004, a avut primul său rol în filmul Milionari de weekend.
Pe parcursul carierei sale, Mihai Bendeac a jucat în foarte multe piese de teatru, a scris multe seriale, a făcut parte din numeroase emisiuni, a interpretat roluri care l-au consacrat și a parodiat persoane publice, precum Marian Vanghelie, Mircea Dinescu, Florin Piersic.
Mihai Bendeac s-a implicat în foarte multe proiecte pentru a se dezvolta pe plan profesional. Acesta a scris și o carte, care a avut succes în România.
Celebrul actor, Mihai Bendeac, este singur și nu pare că se va căsători în curând.
Mihai Bendeac a urcat pe scena teatrului încă din anul 1998, în rolul lui Ahile din piesa Pălăria de Eugène Labiche, regia Horațiu Mălăele. A avut numeroase roluri în piese de teatru, precum:
Patrick Bennet în „Lady Di” de Tomislav Zajec, regia Andreea Vulpe,
Orsino în „A douăsprezecea noapte” de Shakespeare, regia Gelu Colceag,
Harry Perkins în „Bani din cer” de Ray Cooney, regia Horațiu Mălăele,
Locotenentul în „Pălăria” de Labiche, regia Horațiu Mălăele,
Brindsley Miller în „Comedie neagră” de Peter Shaffer, regia Alex Mihail,
Cetățeanul liber în „Ubu înlănțuit” de Alfred Jarry, regia Tompa Gabor,
Proteus în „Doi tineri din Verona” de Shakespeare, regia Felix Alexa,
Regele Peter în „Leonce și Lena” de G. Buckner, regia Horațiu Mălăele,
Ipingescu în „O noapte furtunoasă” de Caragiale, regia Gelu Colceag,
Richard III în „Richard III” de Shakespeare, regia Titus Scurt,
Cațavencu în „O scrisoare pierdută” de Caragiale, regia Doru Ana,
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Dandanache în „O scrisoare pierdută” de Caragiale, regia Doru Ana.
De asemenea, a jucat în filme precum:
Mihai Bendeac a făcut parte din mai multe emisiuni TV. A scris scenarii, a interpretat personaje și a ajutat mulți actori tineri să se facă remarcați. El a fost jurat într-o emisiune de divertisment vreme de aproape 10 ani, dar a plecat după o discuție cu producătorii.
De curând, Mihai Bendeac a anunțat că va apărea din nou pe micile ecrane, la un alt post de televiziune.
În prezent, Mihai Bendeac nu este căsătorit și nu are copii. Actorul a avut mai multe relații, dar nu a reușit să își găsească sufletul pereche. Este recunoscut pentru viața sa de burlac, pentru admirația lui față de femeile frumoase pe care le întâlnește.
De fiecare dată când a fost într-o relație, actorul Mihai Bendeac a ținut viața privată departe de lumina reflectoarelor. Cea mai cunoscută relație a sa a fost cu frumoasa brunetă, Roxana Vancea. Chiar dacă aceasta este căsătorită în prezent, se pare că cei doi au rămas în relații bune de prietenie.
Surse: evz.ro, ro.wikipedia.org