kanald.ro
Vladimir Putin și Arnold Schwarzenegger
Vladimir Putin și Arnold Schwarzenegger
Actualitate
Cu doar o săptămână în urmă, Arnold Schwarzenegger a transmis un mesaj public pe internet, acolo unde își exprima nemulțumirea față de armata lui Vladimir Putin.
Arnold Schwarzenegger a uimit o întreagă populație cu curajul său. Este vorba despre momentul când actorul a decis să spună lucrurilor pe nume și a transmis un mesaj public, pe internet, acolo unde își exprima nemulțumirea față de armata rusă.
Ei bine, însă, bineînțeles că celebrul actor și-a ”pus în cap” o mulțime de persoane, printre care există oameni ce i-au declarat și război lui Arnold Schwarzenegger, nemulțumiți fiind de gestul pe care celebritatea l-a făcut privind situația din Rusia.
Presa de stat rusă i-a declarat război lui Arnold Scharzenegger, având o reacție extrem de dură după ce celebrul actor, în vârstă de 74 de ani, a transmis un mesaj antirăzboi pe rețeaua de socializare Twitter.
Astfel, de precizat este că, vedeta internațională, dar în același timp și fostul guvernator al Coliforniei, a postat chiar cu o săptămână în urmă un videoclip scurt, pe Twitter, acolo unde îi îndemna pe civilii ruși, dar și pe militari, să creadă
„Puterea și inima poporului rus m-au inspirat întotdeauna. De aceea sper că mă vei lăsa să-ți spun adevărul despre războiul din Ucraina și despre ce se întâmplă acolo. Nimănui nu-i place să audă ceva critic la adresa guvernului lor, înțeleg asta. Dar, în calitate de prieten de multă vreme al poporului rus, sper că veți auzi ce am de spus.”, a transmis Arnold Schwarzenegger.
De precizat este că, în primă fază, presa rusă a încercat că evite pe cât posibil mesajul lui Arnold Schwarzenegger, însă situația s-a schimbat radical, după ce mesajul video al actorului a început să se viralizeze și pe platforma de socializare Telegram, rețea socială folosită foarte mult de ruși. Așadar, potrivit The Daily Beast, comentatorul Vadim Gigin a comentat mesajul vedetei internaționale în cadrul unei emisiuni a televiziunii de stat.
„Acea față este imaginea imperialismului și colonialismului american”, a spus comentatorul Vadim Gigin, continuând apoi: „Nu imaginea caricaturală a unchiului Sam, ci acest Schwarz, într-o producție de la Hollywood. El, în California, ne va spune, cine locuiește aici… adevărul?! Aceasta este abordarea lor față de noi.”
De asemenea, moderatorul emisiunii a făcut, la rândul său, o serie de comentarii, amintind că Arnold Schwarzenegger „a călătorit de două ori în Irak pentru a spirijini trupele americane și nu a încercat niciodată să spună poporului irakian de ce este distrus.”
La rândul lor, și alți ruși și-au exprimat indignarea la adresa mesajului lui Arnold Schwarzenegger, printre care și powerlifterul rus, Maryana Naumova, spunând despre celebrul actor că „trăiește într-o realitate alternativă, imaginară.”
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
„Îți amintești cum în a doua parte a Terminator eroul tău se întoarce în timp pentru a preveni crearea Skynet, care ar aduce moartea întregii omeniri? Operațiunea militară specială a Rusiei nu are ca scop distrugerea poporului ucrainean. Acesta vizează Skynetul, care de-a lungul anilor a subjugat complet Ucraina și era pe cale să se transforme într-un monstru de necontrolat, periculos pentru toți vecinii săi, nu numai pentru noi… Nu te alătura Skynet, Terminatorule.”, a spus aceasta.
Revoltat a fost și autorul rus Zakhar Prilepin, care a scris un mesaj pe Telegram, în care spunea că: „Schwarzenegger, care a ucis trei milioane de ruși în filmele sale, a spus poporului rus cât de mult îl iubește”.
„ Acest austriac, fiul tatălui său, care a servit în SS și a fost rănit lângă Leningrad, încearcă să se comporte ca polițistul bun”, a transmis autorul, completând apoi că SUA „pompează Ucraina plină de arme pentru a-i masa pe ruși. Arnie, ești un prădător și un inamic”