
In articol:
- Cristina Pucean tună și fulgeră în mediul online
- Fanii credeau că mai există o șansă pentru relația lor
După zile întregi de speculații și comentarii legate de ruptura dintre Cristina Pucean și Bogdan de la Ploiești, care a luat prin surprindere lumea showbiz-ului și nu numai, iată că s-a aflat și adevărul.
Deși inițial nu a vrut să facă public motivul real pentru care s-a despărțit de artist, dansatoarea nu a mai suportat să fie denigrată de către internauți, întrucât nu ea ar fi vinovată pentru cele întâmplate, și a făcut o postare neașteptată pe Instagram.Cristina Pucean tună și fulgeră în mediul online
Toată lumea credea sau cel puțin așa s-a înțeles din dezvăluirile lui Bogdan de la Ploiești, că el ar fi fost cel care i-a dat papucii blondinei. Ei bine, lucrurile nu au stat chiar așa, iar acum femeia face lumină. Ea ar fi luat decizia radicală, după ce l-ar fi prins pe el cu altă femeie, cel puțin asta susține Cristina Pucean că s-ar fi întâmplat.
Mai mult decât atât, Pucean a publicat și câteva imagini compromițătoare cu cel care i-a fost iubit și presupusa femeie cu care i-ar fi fost infidel. Fotografiile cu artistul și respectiva domnișoară au apărut în urmă cu doar câteva minute pe pagina Cristinei. Fanii au reacționat imediat, când au văzut postarea cu mesajul șocant.
Citeste si: „Mă bârfești și mă vorbești.” Ce mesaj a transmis Marius Elisei pe rețelele de socializare- kfetele.ro
„Exact cum v am promis, am ajuns acasă si încep sa va povestesc ce și cum legat de acest om fara scrupule… BOGDAN DE LA PLOIESTI!
Acesta este MOTIVUL pentru care m am despartit de Bogdan. Mi-a ajuns sa ma denigreze toată lumea si sa se creada ca Bogdan a pus punct relației. Am muncit multi ani ca sa ajung aici și nu accept sa fiu tratată așa de un bărbat! Sper sa fiți alături de mine pana la capat! NU ACCEPT SA FIU ÎNȘELATĂ!!!”, a scris Cristina Pucean pe contul de socializare.
Unii internauți nu cred, însă, că ar fi adevărat, ci susțin că imaginile postate de Cristina Pucean sunt dintr-un videoclip pe care artistul urmeaza sa il lanseze. Detaliul care i-a dus cu gândul la asta este calitatea pozelor apărute pe contul dansatoarei, care ar fi mult prea artistice, spun fanii.
„E promovare la vreo piesa de a lui, doar nu stătea Bogdan asa pe oriunde sa i facă lumea simplu și ușor poze de genul, astea sunt poze artistice”, „E la mișto o sa se împace ei o sa vedeți”, sunt doar câteva dintre comentariile fanilor.
View this post on Instagram
Fanii credeau că mai există o șansă pentru relația lor
Toți fanii sperau la o împăcare, mai ales după ce în urmă cu doar câteva zile artistul s-a pus în genunchi în fața blondinei, în timpul unui concert, pentru a-i cere iertare în văzul tuturor: "Chiar dacă nu mai suntem împreună, rămâne cea mai frumoasă femeie din lumea asta. Și dacă vreodată găsește puterea să mă ierte, eu sunt aici, la picioarele ei!", a spus Bogdan de la Ploiești, în timpul concertului susținut în Germania, la care a participat și Cristina Pucean.