Cucu a fost eliminat de la Survivor! Zanni, favoritul săptămânii, l-a nominalizat cu ochii în lacrimi: "Îmi pare rău că-l votez pe el"

Consiliul de eliminare a început cu bucurie, dar s-a terminat cu lacrimi în echipa Faimoșilor, după eliminarea lui Cucu.

Autor: Ioana Stan

In articol:

Cucu a fost în pericol de eliminare alături de Culiță și Sebastian, însă el a avut cele mai puține voturi și a părăsit competiția.

Sebastian și Culiță, în pericol de eliminare

Faimoșii, supărați în consiliul de eliminare
Faimoșii, în așteptarea anunțului de eliminare[Sursa foto: Captură KANAL D]

Sebastian a fost nominalizat după ce au pierdut jocul de imunitate de vineri, iar Culiță, după ce Faimoșii au pierdut și al doilea joc de imunitate de sâmbătă.

Sebastian: Sunt foarte liniștit, mă bucur foarte mult că sunt la un pas de această unificare, chiar dacă sunt nominalizat. Aștept acest consiliu să văd cum se termină. Eu chiar am obosit să iau orice lucru ca fiind unul rău. Vreau să gândesc foarte pozitiv, să înțeleg orice reacție a fiecăruia, consider că dacă nu îl înțelegem pe cel de lângă noi, lucrurile se vor schimba.

Culiță nu a avut nicio emoție în consiliu, pentru că el își dorește să plece acasă.

Culiță: Am un amalgam de sentimente, îmi bate inima tare. Am ajuns la o etapă în care mă simt ca într-un cub de sticlă cu capac, în care se toarnă cu apă peste mine. Cubul se umple și nu mai pot să respir. Sunt ultimele mele puteri. Puterea mea e acasă, băiatul meu care trebuie să se nască, soția mea, mama mea, frații mei și mi-e tare dor de ei.

În fiecare noapte mă gândesc la ea, de câte ori o fi avut dureri și nu am fost acolo, să-i pun mâna pe burtă să simt când dă copilul cu piciorul, de câte ori o fi avut pofte și nu am fost. De fiecare dată port cu mine mesajul ei de la comunicare, acum am poza, doar atât îmi trebuie dacă plec acasă. Vreau să-mi cer scuze dacă va fi să plec acasă, să nu creadă oamenii care mă susțin că sunt un laș, doar că simt că nu mai pot.

Citeste si: Jador și Georgiana s-au împăcat! Cum au fost surprinși cei doi amorezi: ”Bat clopote de nuntă”

Zanni este favoritul publicului. L-a nominalizat pe Cucu plângând

Zanni a ieșit favoritul publicului și a fost nevoit să facă o nominalizare. Cu părere de rău, el l-a nominalizat pe Cucu, așa cum este corect pentru echipă, spune el.

Citeste si: Gina Pistol și-a luat fiica și-a plecat din casa lui Smiley. Prezentatoarea de la Antena 1 s-a mutat într-un apartament- bzi.ro

Zanni: Am palpitații de fiecare dată când se spune favoritul. Mulțumesc foarte mult celor de acasă care mă susțin, mulțumesc că mă urmăriți. Devine din ce în ce mai greu să votez pe cineva. Empatizez cu toată lumea. Fără oamenii de acasă nu ești ceea ce ești aici, puteam să fiu eliminat și eu. Mă simt vizat și eu, ca și colegii mei.

Sunt mai multe criterii pentru care trebuie să votez azi. Simt că am greșit mult, simt că am vrut să dau un exemplu bun și nu mi-a ieșit. E o competiție care pe care, cine nu mai poate cedează. Dacă ar fi să fiu corect, ar trebui să-l votez pe Cucu, dacă ar trebui social, ar trebui să-l votez pe Ștefan. Cu Ștefan am avut niște conflicte, care dacă nu înțelegeam prea multe, nu aș fi închis conflictul. Cu Cucu am avut niște discuții care m-au încărcat de energie. E un băiat simpatic. Amândoi au fost asumați, sinceri și toate conflictele nu au fost cu intenție rea, ci de frică că au vrut să rămână în continuare. Am să votez așa cum consideră toată echipa că este corect. Votul meu merge la Cucu. Sper să nu se supere pe mine. Știu ce înseamnă să vrei să rămâi și să te dea cineva afară. Îmi pare foarte rău că-l votez pe el.

Cucu: Mă așteptam la asta. Nu o să port ranchiună dacă o să ies. Singura chestie că am să fiu dezamăgit de mine. Nu am făcut sport de performanță. Nu o să fiu supărat pe Zanni pentru că m-a votat.Probabil am fost una dintre verigile slabe ale echipei.

Citeste si: Albert a mințit! A sărutat-o pe Maria, dar nu a avut curaj să recunoască. Care este, de fapt, planul lui ascuns. Dezvăluiri din spatele camerelor

Cucu părăsește Survivor 2021

Cucu părăsește competiția Survivor
Cucu a părăsit Survivor cu părere de rău[Sursa foto: Captură KANAL D]

Cucu a părăsit competiția Survivor cu lacrimi în ochi. A spus că nu este supărat pe nimeni, nici măcar pe Zanni pentru că l-a votat.

Cucu: Mă bucur că am stat cu acești aomeni frumoși timp de o lună. Îmi pare rău că nu am reușit să ajung până spre final. Probabil aveam mai multe șasnse să vin de la început. Atât am rezistat, mă bucur că v=-am cunoscut. Îmi pare rău că în punctul ăsta important trebuie să vă părăsesc. Mi-am întrecut limitele. Am reușit să stau timp de o lună ca un boschetar, toți suntem boschetari că stăm în cocioabe. Mă bucur că vor merge la hotel. O să-i susțin pe toți. Îi iubesc pe toți. Cel mai bun să câștige!

Citeste si: Moment crucial la Survivor România! Concurenții vor face duș după 5 luni. Au țipat de bucurie când au aflat ce li se pregătește

Când a auzit anunțul eliminării, Sebastian s-a ridicat în picioare și a dat mâna cu Cucu, în semn de împăcare, după cearta dintre ei.

Zanni, favoritul săptămânii, l-a nominalizat cu ochii în lacrimi: "Îmi pare rău că-l votez pe el"
Sebastian a dat mâna cu Cucu, după certurile dintre cei doi[Sursa foto: Captură KANAL D]

Citeste si: Survivor 23 mai 2021: Ei au câștigat jocul de comunicare. Ce surpriză îi așteaptă pe învingători

Sebastian: Vreau să dau mâna cu Cucu, să ne arătăm că reacțiile noastre pe care le-am avut a fost că ne doream să avansăm. Îmi cer scuze pentru anumite injurii, jigniri asupra carierei, însă în momentul de față simt că această competiție îți pune o prelată pe față și nu mai ști unde te situezi uman. Mă bucur că și el și-a dat seama că a greșit. Îl respect pe acest om pentru tot ce a făcut în cariera lui.

Cucu: O să plec cu totul și cu totul alt om acasă. Una dintre persoane care a reușit să mă repare a fost chiar Sebastian. Eu am venit aici cu sufletul deschis și plec cu el și mai deschis. Apreciez că am și un acoperiș deasupra capului, o să apreciez mâncarea, familia. Faptul că în ultimii ani am fost de doar câteva ori la părinții mei. Primul lucru o să merg la părinții mei, că au o vârstă înaintată, m-au făcut după 40 de ani, apoi o să călătoresc. O să mă uit la colegii mei, sper să câștige Zanni, dar mi se pare pachetul complet. Îndură multă, e asumat, e un om cu coloană vertebrală. Nu o să port ranchiună niciunuia. Vă iubesc și pentru mine sunteți ca o familie.

Zanni l-a nominalizat pe Cucu plângând
Zanni îi cere iertare lui Cucu pentru nominalizare[Sursa foto: Captură KANAL D]

De asemenea, Cucu i-a îmbrățișat pe fiecare în parte, inclusiv pe Zanni. Cei doi s-au luat în brațe și Zanni plângand și-a cerut scuze și i-a spus că speră să nu fie supărat pentru nominalizarea făcută.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Jador și Georgiana s-au împăcat! Cum au fost surprinși cei doi amorezi: ”Bat clopote de nuntă”

Albert a mințit! A sărutat-o pe Maria, dar nu a avut curaj să recunoască. Care este, de fapt, planul lui ascuns. Dezvăluiri din spatele camerelor

Daniela Iliescu, iubita lui Culiță Sterp de la Survivor România, și-a prezentat familia pe rețelele de socializare și și-a etalat burtica de graviduță

Horoscop Zilnic Luni 18 Octombrie 2021: Săgetătorii au o zi plină, Taurilor le recomandam azi să nu intre în discuții financiar

Bombă despre vaccinul Pfizer! S-a aflat adevărul. E vorba de cel mai periculos efect

BOMBĂ! Florin Ristei, înșelat și părăsit de iubita supernă pentru un bărbat super celebru! Este SCANDAL imens

Dezvăluiri apocaliptice! Ce ascunde Guvernul României despre pandemie? Un medic de top a spus-o

Ana Muntean, „amanta lui Ciprian Marica”, dezvăluiri inedite despre relația cu fostul fotbalist: „Nu am niciun fel de regret”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies