
kanald.ro
Oana Roman și mama sa, Mioara Roman
Vedete
Oana Roman a explicat cum se simte mama sa după ce a fost internată la spital.
În cursul zilei de ieri, Mioara Roman a fost internată la spital, după ce a suferit o scădere bruscă de tensiune. Oana Roman s-a speriat teribil și a fost îngrijorată de starea de sănătate a mamei sale. Din fericire, fosta soție a lui Petre Roman a fost stabilizată la timp, însă va mai sta o perioadă sub supravegherea medicilor. O mărturisește chiar Oana Roman, care a revenit pe rețelele de socializare cu mai multe detalii despre starea de sănătate a mamei sale.
Oana Roman este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde este urmărită îndeaproape de un număr impresionant de internauți. Vedeta postează des și își ține fanii la curent cu tot ce se petrece în viața ei de zi cu zi. Astfel, în decursul zilei de ieri, fiica lui Petre Roman își anunța fanii că mama sa are mari probleme de sănătate și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Recent, vedeta a povestit că și-a vizitat mama și a vrut să îi țină la curent și pe cei care o urmăresc cu privire la starea acesteia.
Potrivit declarațiilor făcute de Oana Roman, Mioara Roman se simte mai bine, însă este în continuare slăbită.”Tocmai m-am întors de la mama. E stabilă, dar foarte fragilă. De fiecare dată când mă duc și o văd pe patul de spital, când plec de acolo mi-e rău fizic, pur și simplu. Cei care trec prin asta și sunt mulți, toți ajungem să trăim asta într-o zi, știu ce înseamnă. Dacă aveți părinți în putere, tineri, sănătoși, să vă bucurați de ei pentru că o să vină ziua în care o să vreți să dați timpul înapoi și nu o să puteți”, a povestit Oana Roman pe pagina sa de Instagram.
Oana Roman