Cum afectează problemele de aprovizionare din China și criza semiconductoarelor creșterea de prețuri anul acesta? Aurelian Dochia, economist: „Această creștere va fi inevitabilă în acest an” | EXCLUSIV

Economie

Cum afectează problemele de aprovizionare din China și criza semiconductoarelor creșterea de prețuri anul acesta? Aurelian Dochia, economist: „Această creștere va fi inevitabilă în acest an” | EXCLUSIV

Economistul Aurelian Dochia le-a explicat jurnaliștilor WOWbiz ce consecințe vor avea fenomenele care au redus capacitățile industriale de producție în ultima vreme.

Efectele economice ale carantinei stricte anti-COVID-19 din China încep să fie simțite de companii și consumatori pe tot globul, iar acestea amenință să devină chiar mai puternice și să se reflecte în prețul produselor finite. Noile probleme vin pe fondul crizei semiconductoarelor, în creștere de câțiva ani, care afectează producția la scară largă, de la smartphone-uri la automobile și mașini de spălat.

Pat Gelsinger, CEO Intel: „Criza a lovit echipamentele, așa că liniile de producție vor fi suprasolicitate.”

[Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: Cristian Botgros și-a cerut iertare de la mama Andreei Cuciuc, Diana, chiar în ziua priveghiului! Părinții tinerei sunt determinați să ajungă chiar la exhumare pentru a afla adevărul: "De unde până unde?!"- kfetele.ro

Pentru marile companii ale lumii, cum sunt cele din industria auto și tech, de pildă, incertitudinele legate de liniile de aprovizionare, inclusiv cele vizate de lockdown-urile din China, sunt cel mai mare risc în viitorul apropiat. Producătorul japonez de mașini Nissan s-a plâns zilele acestea de scăderea profitabilității companiei, din cauza faptului că nu își permite să transfere toate fluctuațiile de prețuri pentru asamblarea mașinilor în prețul final pentru clienți. Marea rivală a celor de la Nissan, Toyota, a transmis săptămâna trecută că se așteaptă ca prețurile mai mari la materii prime să îi taie aproape 20% din profitul prognozat pe 2022.

Criza semiconductoarelor, care afectează din plin industria auto, se simte chiar mai puternic în industria tech.

Într-un interviu acordat recent publicației TechCheck, Pat Gelsinger, CEO-ul unuia dintre cei mai mari producători de procesoare din lume, Intel, a susținut că această criză afectează acum și liniile de producție din fabricile de cipuri.

Citeste si: Ți se rupe sufletul! Acesta este momentul în care toată lumea a CEDAT la căpătâiul Ștefaniei Szabo. Cuvintele sunt de prisos... asemenea durere nu poate fi exprimată în cuvinte- kanald.ro

„Este o parte din motivul pentru care credem că toată această criză a semiconductoarelor va continua în 2024, după ce am estimat că va ține doar până în 2023, doar pentru că lipsa materialelor a lovit și în echipamente, așa că liniile de producție vor fi suprasolicitate”, a declarat Pat Gelsinger pentru TechCheck.

Citeste si: Ce taxe ar trebui modificate ca bugetul să facă față măsurilor luate de guvern? Aurelian Dochia, economist: „Trebuie să fim conștienți că trecem printr-o perioadă grea”| EXCLUSIV

Aurelian Dochia, economist: „Lanțurile de producție și de aprovizionare în lume au probleme de câțiva ani.”

[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Cristian Botgros și-a cerut iertare de la mama Andreei Cuciuc, Diana, chiar în ziua priveghiului! Părinții tinerei sunt determinați să ajungă chiar la exhumare pentru a afla adevărul: "De unde până unde?!"- kfetele.ro

Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro

Citeste si: Ce s-a întâmplat la căpătâiul Ștefaniei Szabo i-a făcut pe toți să plângă: "Uită-te la ea...". Nimeni nu a putut să privească până la capăt. NU te vei opri din plâns după ce vei vedea aceste imagini- radioimpuls.ro

Pandemia și restricțiile impuse de state în încercarea de a ține sub control răspândirea coronavirusului au însemnat provocări și mai mari pentru companii, cărora le-a fost dificil să se aprovizioneze cu materii prime și să-și livreze produsele. Războiul din Ucraina și politica de „toleranță 0” pentru COVID-19 a guvernului chinez anunță acum o nouă explozie a prețurilor în perioada următoare.

„Deja prețurile cu care ne confruntăm acum și îngrijorarea privind indicele inflației sunt legate și de ceea ce s-a întâmplat în China, de restrângerea producției, de dificultăți în lanțurile de aprovizionare. Lanțurile de producție și de aprovizionare în lume au probleme de câțiva ani. Se discută și despre faptul că nu sunt suficiente cipuri. Se oprește producția auto din acest motiv. Sunt unii dintre factorii principali care au dus la creșterea prețurilor. Toată lumea spune că această creștere va fi inevitabilă în acest an”, a precizat Aurelian Dochia pentru WOWbiz.ro.