
kanald.ro
Cum s-a petrecut teribilul accident în care au murit Doina și Ion Aldea Teodorovici
Vedete
Cum au murit Doina și Ion Aldea Teodorovici. Accidentul a avut loc pe 30 octombrie 1992.
Cum s-a petrecut teribilul accident în care au murit Doina și Ion Aldea Teodorovici. Incidentul a avut loc în urmă cu 29 de ani.
Doina şi Ion Aldea Teodorovici au fost cei mai îndrăgiți artiști basarabeni, iar dispariția lor prematură a dat naștere multor teorii ale conspirației.
Accidentul în care a murit Doina şi Ion Aldea Teodorovici a avut loc pe 30 octombrie 1992, iar incidentul a ridicat de nenumărate ori multe semne de întrebare. Unele teorii ale conspirației vorbesc despre o moarte premeditată.
Presa de la acea vreme a relatat că moartea celor doi artiști a survenit în urma unui accident rutier. Potrivit jurnaliștilor, în zona localităţii Coşereni, la ora 2.30, maşina artiştilor s-a lovit de un copac, de pe marginea drumului, iar urma impactului, Doina şi Ion Aldea Teodorovici au murit pe loc.
La faţa locului poliţiştii nu au intervenit, organele statului demarând o anchetă câteva ore mai târziu, când trupurile artiştilor au fost transportate la Spitalul Municipal Urziceni, relatează adevărul.ro.
Cum s-a petrecut teribilul accident în care au murit Doina și Ion Aldea Teodorovici
Au apărut multe teorii ale conspirației în jurul morții Doinei şi a lui Ion Aldea Teodorovici. Se crede că accidentul în care au fost implicați artiștii basarabeni a fost premeditat. Se presupune că cei doi au fost uciși, fiindcă promovau ideea de unitate a Basarabiei cu România.
După accident, la data de 2 noiembrie 1992, ziarul „Adevărul” a publicat un articol în care lansa teoria cum că accidentul ar fi fost provocat: „ceea ce nu se înţelege este cum a fost posibil să se lovească în spate, atât de puternic,
Ion Teodorovici a moștenit talentul muzical de la mama sa, care în anul 1961 l-a înscris la Şcoala de Muzică din Chişinău, unde a luat lecţii de clarinet. În anii '70, acesta s-a înrolat în Armata Sovietică, unde a rămas încorporat până în anul 1981.
Doina Marin s-a născut în Basarabia, la fel ca cel care avea să îi devină soț, într-o familie de intelectuali. Aceasta a fost pasionată de muzică încă de mică, iar la 14 ani a început să susţină concerte în ţări precum Mongolia, Algeria, Germania sau Cipru.
Doina şi Ion Aldea Teodorovici s-au cunoscut în anul 1981, iar la scurt timp s-au căsătorit. Poetul Grigore Vieru a fost cel care le-a făcut cunoștință.
De-a-lungul activității lor artistice, Doina și Ionel Aldea au promovat ideea unirii Basarabiei cu România.