kanald.ro
Vedete
Cum s-au distrat la mare vedetele din serialul Strada Speranței! Weekend plin de relaxare pentru Jojo și Diana Dumitrescu
Vedetele din serialul Strada Speranței, de la Kanal D, au avut parte de câteva zile de relaxare la malul mării. Jojo și Diana Dumitrescu s-au bucurat de soare și de liniștea mării, iar momentele au fost împărtășite cu fanii din mediul online.
Cătălin Grama și familia ei s-au bucurat de câteva zile pline de relaxare la malul mării, pe plaja de la Tuzla. De la malul mării nu a lipsit nici colega de platou Diana Dumitrescu. Actrița a avut parte de liniște și momente speciale alături de familie, pe plaja de la Mamaia.
În pauza de filmare de la Strada Speranței, vedetele din serial au dat o fugă până la mare, acolo unde s-au relaxat alături de familie. Divele Diana Dumitrescu și Cătălina Grama sunt cele care au avut parte de liniște și soare din belșug weekendul trecut, la malul Mării Negre.
Cum s-au distrat vedetele din serialul Strada Speranței la malul mării
Vremea bună s-a instalat la noi în țară, iar afară sunt deja temperaturi numai bune de plajă. Tocmai de aceea, vedetele din serialul Strada Speranței au profitat de ocazie și au dat o fugă până la mare.
Nu au lipsit imaginile din mediul online, iar fanii au reacționat imediat cu like-uri și comentarii pe măsură.
În weekend s-a distrat și cea de-a treia diva de pe platourile de la Strada Speranței. Monica Anghel s-a bucurat de o seara liniștită la Oradea, alături de fiul ei.
Diana Dumitrescu, momente de excepție la Mamaia
Diana Dumitrescu a împărtășit cu fanii internauți o serie de imagini de la malul mării. Actrița s-a distrat de minunate alături de fiul ei. Blondina și fiul ei s-au jucat pe plajă, acolo unde au înălțat și un zmeu.
Actrița din Strada Speranței le-a împărtășit fanilor o serie de gânduri de emoționante, la finalul scurtei sale vacanței la mare. Blondina le-a mărturisit internauților că fiul ei și-a făcut primul prieten în vacanță, iar amintirile lor alături de cel mic sunt unul dintre cele mai frumoase daruri de la viață.
„Cele mai frumoase amintiri, pentru noi ca părinți, sunt primele reușite ale copilului. Acest weekend, primul zmeu, primul prieten, Vlad, cu care a împărțit jucării, s-au jucat, s-au încurajat: "nu mai pânghe Vlad!", s-au îmbrățișat și s-au pupat la plecare... sunt momente pe care noi părinții le păstrăm în suflet, iar pentru ei, copiii, înseamnă încă o treaptă urcată pe scară vieții și cea a experiențelor frumoase, care își pun amprenta pe personalitatea și educația lor! Un weekend minunat, pentru noi și pentru el”, a scris Diana Dumitrescu pe Instagram, la finalul vacanței.
Jojo, Diana Dumitrescu și Monica Anghel, colege în cel mai nou serial de comedie de la Kanal D
Cele trei actrițe s-au reunit pe platourile de la Kanal D. Diana Dumitrescu, Cătălina Grama și Monica Anghel sunt colege în cel mai nou serial de comedie, Strada Speranței.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Monica Anghel, Diana Dumitrescu și Cătălina Grama se cunosc de mulți ani și au lucrat împreună la numeroase proiecte, tocmai de aceea relația dintre ele este una cu totul și cu totul specială.
„(Diana) Eu îmi amintesc o singură chestie de la începutul filmărilor, când am râs o oră încontinuu!
(Jojo) Trăseserăm vreo 20 de secvențe și trebuia să tragem o secvență în care eram amețite. Și, evident, nu avem alcool pe platou, ca orice echipă de profesioniști. Trebuia să jucăm treaba asta și știi beția aia care vine din oboseală?
(Monica) Te îmbeți cu apă rece! (Jojo) Dacă începi să joci și să râzi, când ești ușor amețit, nu te mai oprești! Cu Moni am avut crize de râs, de am râs până am căzut de pe canapea!”, le-au povestit cele trei actrițe jurnaliștilor WOWbiz în trecut.