
kanald.ro
Vedete
Deea și Dinu Maxer au divorțat, dar nu au lăsat în urmă și legăturile familiale.
Deea și Dinu Maxer au divorțat în secret, după 18 de căsnicie, luând pe toată lumea prin surprindere. Însă, separarea, așa cum au spus ei, nu a venit peste noapte, ci problemele în cuplul lor datau din vara anului trecut.
Au încercat să-și recâștige unul altuia iubirea, dar totul a fost în zadar, așa că în 2023 și-au anunțat ruptura.
Au divorțat la notar, și-au făcut partajul, și-au împărțit copiii, el luând băiatul și ea locuind cu fata, și fiecare a pornit pe un alt drum.
Doar că, deși acum au vieți separate, au păstrat legăturile familiale pe care le-au clădit timp de aproape două decenii.
Astfel, o dovadă a faptului că divorțul doar i-a separat pe ei fizic și emoțional este ultima postare făcută acum de Deea Maxer și republicată de sora cântărețului.
În weekend-ul ce tocmai a trecut, vedeta și-a petrecut timpul cu ambii copii, cu noul iubit, dar și cu fosta sa cumnată.
Au fost în parc și la restaurante și au petrecut timp de calitate ca fetele, de fapt, ca mamele, căci și copiii fostului cuplu vedetă, dar și cei ai Simonei, sora lui Dinu, au fost prezenți, simțindu-se cu toții ca într-o mare familie.
Pentru cunoscători, întâlnirea celor două nu este una deloc surprinzător, căci se știe că Deea și Simona au avut mereu o relație de prietenie și de familie foarte strânsă.
Cum se înțelege Deea cu familia lui Dinu Maxer, după divorț
De când a început să se iubească cu Dinu, Deea a găsit în Simona un aliat, un prieten de nădejde și se pare că legătura lor a trecut testul timpului, iar acum a depășit și separarea familiei.
"Astăzi este ziua ta, draga mea prietenă, cumnată, naşă… La mulţi ani plini de sănătate, fericire, multe multe împliniri, mult succes pe plan profesional şi cât mai multe clipe pline de bucurie alături de cei mai dragi oameni din viaţa ta!", este mesajul pe care Simona i l-a transmis Deei, în urmă cu mai mult timp.