
kanald.ro
Dan Negru, reacție furibundă pe tema legii care interzice exmatricularea elevilor
Vedete
Dan Negru a avut o reacție dură privind noua lege adoptată în sistemul educațional, prin care este interzisă exmatricularea elevilor.
Dan Negru se ține departe de lumina reflectoarelor atunci când nu moderează vreun show de succes, la fel face și cu viața personală, pe care nu și-o afișează în mediul online, însă, acolo, ori de câte ori are ceva de spus cu privire la ce se întâmplă în țară, nu ezită să o facă.
Astfel că acum, sincer și direct, ca de fiecare dată, prezentatorul Kanal D s-a oprit asupra legii care a intrat în vigoare în septembrie 2022 și conform căreia, elevii care au rezultate slabe sau abateri disciplinare, nu mai pot fi exmatriculați.
Dan Negru, reacție furibundă pe tema legii care interzice exmatricularea elevilor
Și asta pentru că, spune legea, dreptul la educație este de ordin constituțional, astfel că măsura exmatriculării va fi posibilă doar pentru învățământul postliceal, cel care nu este obligatoriu.
În acest sens, Dan Negru și-a amintit de ceea ce s-a întâmplat pe vremea când el era elev și, prin prisma faptului că un coleg a fost exmatriculat, prezentatorul spune că el și toți ceilalți au devenit din ce în ce mai buni, de teamă.
Acum acest lucru nu se mai poate, nici multe altele și, din punctul său de vedere, profesorii au ajuns să fie controlați de elevi și să spună lucruri ori să își facă meseria cu frică.
Și asta pentru că, mai subliniază el, în timp ce multe ONG-uri se luptă cu diverse campanii prin care să reducă numărul elevilor care își abandonează școala, ori care cad pradă tentațiilor nocive, legea le dă din ce în ce mai multă libertate, nu oriunde, ci la școală, acolo unde ar trebui să aibă reguli stricte și profesori care să-și poată susține punctul de vedere.
Astfel, Dan Negru cere ca profesorii, prin lege, să poată să-și recapete puterea și statutul în societate și mai ales în fața elevilor, iar cei din urmă, în caz că ajung un pericol pentru ei și pentru alții, dar și un exemplu negativ, să poată fi, din nou, exmatriculați.
”Când eram în clasa a VIII, țin bine minte, l-au exmatriculat pe Cristi B. Lecția ne-a prins bine nouă, celor rămași, pentru că a cumințit toată școala. Azi, elevii nu mai pot fi exmatriculați! De la 1 septembrie au dat legea. Degeaba campaniile din zilele astea dacă profesorul e îngenunchiat de un derbedeu. Exmatriculați loazele din școli! Redați-le puterea profesorilor! Azi, profesorii umblă-n vârful picioarelor să nu-i deranjeze pe elevi. Profesorul care-i spune unui elev că-i prost ajunge breaking news la televiziuni. Cică spunându-i adevărul, elevul poate să cadă in depresie. Cirezile de proști sunt protejate de lege. Azi, regulile din școli sunt ca cele dintr-un azil de bolunzi și în locul doctorilor sunt profesorii care umblă-n vârful picioarelor să nu-i tulbure pe bolnavi. Rousseau avea dreptate: "copilul ajunge, după educația primită, pedeapsă sau răsplată!”, a scris Dan Negru, pe conturile sale de socializare.