WowNews logo WOWnews
Stories
Daniela Iliescu și Culiță Sterp se cunoșteau din liceu, dar puțini sunt cei care știu cum s-a reînnodat relația dinte ei: "Eu l-am luat la mișto și după am început să mai vorbim" | EXCLUSIV

Vedete

Daniela Iliescu și Culiță Sterp se cunoșteau din liceu, dar puțini sunt cei care știu cum s-a reînnodat relația dinte ei: "Eu l-am luat la mișto și după am început să mai vorbim" | EXCLUSIV

Daniela Iliescu și Culiță Sterp trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, însă puțini sunt cei care știu cum au reînceput cei doi să vorbească, după ce au terminat liceul!

Culiță Sterp și Daniela Iliescu se numără printre cele mai iubite cupluri din România, dar și una dintre cele mai sudate și frumoase relații. Artistul și partenera sa au fost colegi de liceu, însă atunci nu s-a întâmplat nimic între ei, au terminat școala și nu s-au mai văzut. A urmat apoi o perioadă în care ea a fost plecată în America, timp de câțiva ani, iar el și-a văzut de cariera de succes și de viața personală.

Blondina se întorsese din America și deși trebuia să stea doar câteva luni, a rămas câțiva ani.  Au reînceput să vorbească însă în timpul unei vacanțe la munte, acolo unde Daniela plecase alături de Ileana Sterp, sora lui Culiță.

Citeste si: Fiica de 14 ani a femeii găsite fără viață într-o pădure la marginea Capitalei a fost reținută pentru instigare la omor calificat! Adolescenta l-ar fi convins pe iubitul ei să-i ucidă mama- kanald.ro

Acela a fost și momentul în care artistul a făcut un prim pas, însă frumoasa lui logodnică mărturisește că inițial l-a luat la mișto, din fire fiind o femeie cu simțul umorului.

Daniela Iliescu povestește cum a reacționat la primul mesaj al lui Culiță

Daniela a mărturisit că ea și Culiță se cunoșteau din liceu, însă multă vreme nu au mai vorbit, până la un moment dat, când ea a plecat la munte împreună cu sora artistului, Ileana.

Atunci a pus și un story pe Instagram, iar cel care s-a apucat să îi trimită mesaje și să-i răspundă la postare a fost chiar artistul.

Citește și: „Situația s-a tot agravat” Ileana Sterp a ajuns cu fiul său la medic, de urgență! Ce probleme de sănătate are Damir? A povestit cu durere în suflet tot ce s-a întâmplat

Logodnica artistului mărturisește că la acel moment își dorea să se concentreze pe cariera ei, pe propria persoana și pe viitorul său.

Revenise în România și nici nu voia să audă de o relație, tocmai pentru că obiectivele sale erau altele.

"M-am întâlnit cu Ileana, cumnata mea. Ne-am dus parcă la munte și așa am început eu să vorbesc din nou cu Culiță. El îmi scrisese atunci, îmi răspunsese la un story. Eu l-am luat la mișto și după am început să mai vorbim și așa cumva începea să se contureze ceva.

Deși eu vă spun sincer și știu că atâta mi-aș dori numai să știe lumea realitatea.

Eu eram atât de disperată atunci să fac ceva pe cont propriu că nu îmi mai doream să mai aud de relații. Nu îmi doream să mai aud de relații, voiam să focusez pe mine, dar Culiță a venit și mi-a dat așa lucrurile peste cap", a povestit Daneila Iliescu, în emisiunea Corneliei Ionescu de la WOWnews.

daniela iliescu si culita sterp

Daniela Iliescu și Culiță Sterp

[Sursa foto: Instagram]

"Ileana i-a spus că la mine nu merge cu vrăjeli"

Imediat după, artistul a început să întrebe de Daniela și ar fi încercat să facă eforturi și să se intereseze dacă ar trebui sau nu să o invite în oraș sau chiar să încerce să o

cucerească. Sora lui Culiță i-a spus din star că la Daniela nu merge cu vrăjeala, după cum povestește chiar ea.

Citește și: Cum se înțeleg cei doi copii ai Ileanei Sterp, Carla și Damir? Sora lui Culiță a arătat cum se comportă fiica sa cu mezinul familiei: „De fiecare dată când e supărat”

Deși și-l amintea din liceu, Daniela Iliescu recunoaște că niciodată nu îl văzuse pe Culiță Sterp ca fiind mai glumeț din fire.

"Eu mi-l aduceam aminte din liceu și eu nu am crezut vreodată că el poate să fie cumva și serios și să avem un alt gen de conversații. Mi-l aduceam aminte așa cumva că era neserios. Știu că după mi-au povestit ei că o întreba și pe Ileana dacă să încerce sau să nu încerce. Ileana i-a spus că la mine nu merge cu vrăjeli și că eram prietena ei, să nu mă facă să sufăr. Ileana îmi zicea mie și el încerca pe altă parte", a mai povestit ea, la WOWnews.

daniela iliescu

Daniela Iliescu, invitată în emisiunea Corneliei Ionescu

[Sursa foto: Captură YouTube]

Cum a încercat Culiță Sterp să-i fure inima Danielei Iliescu

Chiar și așa, artistul nu a renunțat și a continuat să își încerce norocul. Culiță a început să vorbească și mai mult cu Daniela, iar la un moment dat cei doi au devenit buni prieteni. Înainte să-i spună că îi este "drag de ea", cântărețul și frumoasa lui logodnică au petrecut din ce în ce mai mult timp ca prieteni și chiar stăteau de vorbă toată noaptea, până la primele ore ale dimineții.

Citește și: Cât au ajuns să coste un kilogram de jumări și unul de brânză la magazinul Mamei Geta din piață! Prețurile s-au mărit în comparație cu anul trecut

"La un moment dat a început să mă caute și mai des și venea să mă ia din fața casei și efectiv stăteam în mașină.

Stăteam în mașină, dar cu drag, până la cinci dimineața. Stăteam efectiv în mașină și povesteam. Noi cum ne-am cunoscut, îți dai seama că în liceu, nu poți decât să râzi. Și mă întreba dacă eu am plâns vreodată, dacă eu sunt tristă vreodată pentru că pe mine toată lumea mă știe așa tot pe caterincă.

Lui i-a luat ceva timp să-mi spună că îi e drag de mine.(...) Prima dată când a intenționat el să-mi spună lucrurile astea tot așa, eu mă văzusem cu Ileana și a apărut și el acolo dintr-o dată. Mi-a zis zice, nu vrei să vii cu mine cu mașină să-ți povestesc ceva.

Citeste si: Ioniță de la Clejani a ajuns la spital! Fiul său a făcut anunțul trist: „Trece printr-o chestiune despre care nici nu pot să îmi permit să vorbesc...”- kfetele.ro

Citeste si: Veronica distruge orice urmă de romantism: "Se dau astea îndrăgostite tare. Cine ești tu? Îți dau maxim o săptămână cu el". Concurenta din Casa Iubirii susține că Robert se folosește de interacțiunea cu Bianca pentru a rămâne în competiție- radioimpuls.ro

Îmi tot spunea că îi e rușine și că nu poate să-mi spună. I-am zis ca mai are cinci minute și ne dăm jos din mașină.(...) Ne-am dus la cumnatul meu la pensiune și când am ajuns mi-a spus: Mi-e foarte drag de tine și aș vrea să te întreb dacă te-ai vedea într-o relație cu mine.

I-am spus sincer că nu, în primul rând pentru că eu nu caut o relație și în al doilea rând pentru că ai o situație foarte complicată", își amintește Daniela Iliescu.

Daniela Iliescu povestește cum a fost cerută în căsătorie

În prezent, Daniela Iliescu și Culiță Sterp au o familie extrem de frumoasă. Tânăra și artistul s-au logodit anul trecut, într-un decor de vis. Frumoasa blondină și cântărețul se aflau în Turcia atunci când artistul a pregătit momentul extrem de special.

În exclusivitate la Online Story by Cornelia Ionescu, Daniela a povestit cum a decurs tot momentul și mai ales cât de emoționat era Culiță Sterp în momentul în care a făcut pasul cel mare.

„Culiță m-a făcut să tremur și nu știam de ce tremur, eu mi-aș fi dorit să fiu cerută. El mă întreba unde mi-aș dori să fiu cerută, ce inel aș vrea și îi spuneam că aș vrea într-un loc special, într-un loc frumos. Era a doua oară când mergeam acolo și prima dată când am intrat cu el într-o bijuterie și mă întrebase ce inel îmi place de acolo și am zis că nu este inelul aici, o să i-l arăt, o să-i trimit o poză, să vadă ce-mi place.

S-a nimerit ca după un an de zile să ne întoarcem acolo și după felul în care se purta, ”ăsta nici de data asta nu mă cere”. Nu mi-a dat deloc de înțeles pentru că mă tot ruga să-l ajut cu cazarea, noi mergeam acolo să filmeze el un videoclip și mă tot ruga să-l ajut cu locații faine. Eu mă gândeam că un bărbat le aranjează pe toate și după mă cere.

Mi-a zis după că dacă le aranja m-aș fi prins, așa credeam că am mers acolo doar ca să filmăm. Înainte să mă ceară, tremura foarte tare și am început să tremur și eu, dar eu nu știam de ce tremur și zicea: <<Vai, ce emoții am>> și i-am zis de ce are emoții, că e al 100-lea videoclip și după s-a pus în genunchi, și-a uitat toate cuvintele”, a mai povestit iubita lui Culiță Sterp.

Dacă aveți mai multe informații pe acest subiect, nu ezitați să ne contactați pe adresa de mail [email protected]!