
kanald.ro
Vedete
Înfășatul e un obicei care se practică de foarte multă vreme. Cu toate astea, foarte puține mămici știu cât de important e înfășatul și cât de mult îl ajută pe bebeluș
Ela Crăciun a consultat specialiștii pentru a înțelege beneficiile înfășatului bebelușului și a inclus răspunsurile acestora în noua sa carte, „12 luni fără griji”.
“Pe Alex, băiatul meu cel mare, nu l-am înfășat, pe atunci nu știam, dar la Alesia și Nicholas lucrurile au fost diferite.
Înfășatul este una dintre practicile cele mai delicate, eficiente și benefice pentru părinți și copii.
Inclusiv studiile științifice au dovedit ceea ce se știa de secole în întreaga lume, respectiv că înfășatul poate calma bebelușii. Cea mai veche dovadă arheologică care atestă folosirea acestei practici de către mame datează din 4000 i.h. și aparține popoarelor migratoare din Asia Centrala, dar și grecii și romanii din Antichitate își înfășau copiii și există chiar și în Biblie referințe cu privire la aceasta practică.
Înfășatul imită mângâierea/ atingerea
Cunoscută ca fiind cea mai bună metodă pentru a face mai ușoară tranziția din burtica mamei în lumea exterioară, înfășatul recreează sentimentul de siguranță și confort din burtica mamei. Unii terapeuți spun că înfășatul poate dezvolta sistemul tactil al bebelușilor în așa fel încât aceștia să fie confortabili dacă sunt atinși, această abilitate fiind una dintre cheile dezvoltării sănătoase.
La nivel neurologic, contactul intim activează și întărește funcția de auto-calmare care reduce stresul prin scaderea presiunii sângelui, a pulsului și a concentrației de cortizol. Efectul înfășatului asupra bebelușului tău constă într-un somn mai lung, mai liniștit, cu mai puține perturbări. Copiii înfășați tind să adoarmă mai repede și să doarmă mai multe ore pe parcursul nopții.
Înfășatul moderează reflexul Moro
Deși reflexul Moro este un indiciu că bebelușul este sănătos, efectele lui pot fi supărătoare dacă somnul copilului este perturbat prea des de mișcările involuntare generate de acesta.
Înfășatul atenuează disconfortul provocat de colici
Colicii sunt una dintre cele mai frustrante provocări pe care părinții trebuie să le înfrunte în primele luni de viață ale copilului. Fiind considerate rezultatul unui dezechilibru bacterian sau a unei insuficiențe dezvoltări gastro-intestinale, colicile sunt însoțite de un plans aparent inexplicabil și inconsolabil.
Înfășatul asigură o temperatură optima bebelușului
Un număr semnificativ de discuții despre „infasatul dublu” a circulat în cercurile de părinți, promovând metoda ca fiind benefică pentru nou-născuți și bebeluși.
De fapt, înfășatul dublu este un real pericol, crescând numărul cazurilor de supraincalzire și al celor de deces ca urmare a sindromului morții subite.
În timp ce înfășatul dublu trebuie exclus în mod absolut, folosirea corectă a unui scutec de înaltă calitate ajută la păstrarea temperaturii optime a corpului bebelușului. Nou-născuții sunt în faza de adaptare la mediul exterior și întâmpină dificultăți în a-și regla temperatura corpului. Un scutec respirabil și care ține umezeala la depărtare este perfect pentru a menține bebelușul la temperatura potrivită fără pericolul supraîncălzirii.
Înfășatul reduce numărul cazurilor de deces ca urmare a sindromului morții subite și a altor accidente.
Citeste si: Sfaturi pentru părinți: E periculos să scoți la plimbare afară bebelușul când e frig?
Citeste si: Ce greșeli fac părinții când vin cu bebelușul acasă?
Citeste si: Ela Crăciun este în culmea fericirii! Ce se întâmplă în aceste momente cu băiețelul ei!
Păturicile din patul bebelușului tău sunt o amenințare serioasă la buna-stare a celui mic, crescând șansele de sufocare pe timp de noapte. Înfășat și cu brațele imobilizate, bebelușii sunt împiedicați să-și tragă pătura sau hainele peste față (de aceea ar trebui să încerci să nu pui niciodată pături în patul bebelușului). Înfășatul corect este suficient pentru ca bebelușii să păstreze căldura corpului, fără riscul de sufocare.
Asociația Americană a Pediatrilor aduce în prim plan beneficiile înfășatului, insistând asupra faptului că această tehnică permite menținerea unei poziții verticale pe timpul somului. Avand în vedere că poziția cea mai potrivită pentru somnul bebelușului este întins pe spate, un bebeluș înfășat, incapabil să se rostogolească, va avea mai puține riscuri și astfel va fi un bebeluș în siguranță”, a scris Ela Crăciun în cartea sa, “12 luni fără griji”.