Crimele de la Caracal au marcat, în aceste zile, întreaga țară. Faptele abominabile ale lui Gheorghe Dincă, monstrul care a ucis cu sânge rece două adolescente, sunt greu de explicat de oamenii cu frica lui Dumnezeu, care sunt, pur și simplu, șocați de ceea ce s-a putut întâmpla, fără ca autoritățile să intervină!
Persoanele publice au luat și ele atitudine în acest caz și, mai ales cele care au copii au ținut să nu mai stea pe margine și să fie simpli spectatori sau comentatori.

Andrei Stoica ajută femeile după crima din Caracal! Va preda ore de autopărare
Pe de altă parte, până când un sistem normal de apărare va funcționa, Andrei Stoica ajută femeile după crima din Caracal, prin predarea unor ore de autoapărare. ”Având în vedere macabrul incident petrecut zilele trecute, am decis să organizam la clubul nostru, Stoica Brothers Fight Academy, un workshop de autoapărare pentru femei.
Considerăm că una dintre cele mai importante caracteristici ale ființei umane este să știe să se apere. O să organizăm acest eveniment în a doua parte a lunii august, nu va exista taxă de participare, iar locurile vor fi limitate.
Subiectul principal va fi ideologia celor 6 Lame – principiile solide din filozofia Ribeiro, întrepătrunse în cele 6 lame ale războinicului
FAMILIE – un grup de oameni uniți prin sânge, sudoare, război sau pace.
RESPECT – tratează-i pe ceilalți așa cum vrei să fii tratat, trăind după standardele celor 6 lame.
ONOARE – protejarea celor mai importante valori individuale pe care le avem: nume și cuvânt.
LOIALITATE – urmează în viață ce e drept și adevărat, inclusiv oameni, visuri și organizații.
ATITUDINE – acțiune imediată pentru a proteja, a servi și a lupta pentru ce este moral, drept și adevărat.
Foto Inquam/Bogdan Danescu