kanald.ro
Vedete
Denisa Coțolan și Iancu Sterp, imagini emoționante în postura de părinți, de la aniversarea mamei Geta! Cei doi au emoționat pe toată lumea cu ultimele imagini postate
Mama Geta așteaptă cu nerăbdare ca și fiul ei cel mic, Iancu, să devină tătic alături de Denisa Coțolan.
Ieri a fost o zi mare în familia Sperp, pentru că mama Geta și-a sărbătorit ziua de naștere alături de toți copiii și nepoții. Distracția a fost nelipsită, iar cei mici, Carla, fiica Ilenei Sterp, și Milan, fiul lui Culiță, au fost în centrul atenției pe tot parcursul evenimentului. Până în acest moment, doi dintre cei 4 copii au mamei Geta au devenit părinți cu acte în regulă, rămânând să-i prindă din urmă și Iancu și Getuța.
Pentru că au doi nepoți de care sunt foarte atașați, în curând 3, după ce Ileana va naște celui de-al doilea copil, Denisa Coțolan și Iancu Sterp nu ezită să se fotografieze alături de
Mama Geta, emoționată până la lacrimi de urările speciale primite din partea copiilor ei
Culiță Sterp i-a făcut mamei sale o surpriză cu totul emoționantă de ziua sa de naștere. Pe lângă petrecerea pe care au organizat-o special pentru cea care le-a dat viață, cei 4 frați Sterp au surprins-o cu o mulțime de mesaje din suflet, la care mama Geta a răspuns într-un mod așa cum nu se așteptau.
„La mulți mămica noastră frumoasă, te iubim din toată inima și îți mulțumim că ai ales să ne dai viață și să ne aduci pe lume! Ai fost femeia care ne-a crescut și ne-a educat frumos până am plecat în lume, care s-a sacrificat pentru noi să ne fie bine, care ne-ai știut toate problemele și lângă care am trecut peste ele, si acum chiar dacă avem fiecare familiile noastre, pentru noi rămâi la fel, femeia care ne-a dat viața și ne-a învățat să fim așa uniți, să ne iubim indiferent de situație și să punem familia pe primul loc! Te iubim și îți mulțumim pentru toate învățăturile! Oriunde ne duce viața, pentru
„CULITĂ 🥲🥲🥲🥲🥲❤️❤️❤️❤️dragu mamii nu mai am cuvinte!!!! M-ai făcut să plâng! Îți mulțumesc mult pentru tot, pentru sufletul tău cel mai bun!❤️❤️❤️❤️.”, a fost mesajul cu care mama Geta i-a răspuns lui Culiță Sterp.