
kanald.ro
Vedete
Cuplul Ilie Năstase – Ioana Simion are potențial să devină un fel de Bahmu – Prigoană ai zilelor noastre. Cei doi s-au împăcat dar sunt încă în divorț.
Dacă Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană au la activ cinci divorțuri, Ilie și Ioana au ajuns abia la a doua tentativă de separare legală, incluzând aici doar certurile care s-au soldat cu depunerea actelor la tribunal.
Ultima informație legată situația celor doi a fost că s-au împăcat, la o lună după ce soția tenismenului a anunțat că divorțează și l-a acuzat pe Ilie că este un bărbat cam agresiv.
Problema este că în acest moment, divorțul merge mai departe, hârtiile fiind introduse de Ioana încă din luna octombrie. Recent, judecătorii au stabilit și data la care cei doi trebuie să se prezinte la Judecătoria Constanța și să decidă dacă mai rămân împreună sau, din contră, vor să meargă pe drumuri separate.
Prima dată când Ioana Simion a cerut divorțul de Ilie Năstase a fost în luna martie a acestui an. Lucrurile s-au petrecut după același scenariu, respectiv, cei doi s-au împăcat în aprilie și au petrecut Paștele împreună.
Pe 24 iunie, Ioana a mers în instanță și și-a retras cererea de divorț.Ilie Năstase ar fi la al 5-lea divorț finalizat, dacă totuși actuala parteneră se decide să pună punct mariajului. Iar acest lucru părea cât se poate de serios în septembrie, atunci când femeia a postat următorul mesaj:
"Astăzi, un capitol din viața mea a luat sfârșit! Mă consider o femeie puternică și mândra de faptele mele…răbdarea mea, iertarea mea, voința și bunele intenții.
Ioana a băgat de două ori divorț de Ilie
Pot spune ca această experiența m-a schimbat foarte mult din toate punctele de vedere, chiar dacă a fost nevoie de foarte multă stăpânire de sine. Răbdarea mea a luat sfârșit! În toată aceasta perioadă, am avut și ocazia de a cunoaște oameni buni, de o mare valoare și bine intenționați iar pentru asta le mulțumesc!", a scris Ioana Simon pe contul ei de socializare.
Ilie Năstase a mai fost căsătorit cu Dominique Grazia (1972-1982), cu Alexandra King (1984-1996), cu Amalia Teodosescu (2004-2010) și cu Brigitte Sfăt (2013 – 2018). În total, tenismenul are cinci copii.