
kanald.ro
Paparazzi
Diana Dumitrescu este însărcinată în 7 luni, dar arată foarte și își plimbă mândră, pe plajă, burtica de gravidă.
Deși este însărcinată, iar în puțin timp va aduce pe lume și primul său copil, un băiețel, Diana Dumitrescu merge des la mare. A fost și în urmă cu câteva zile, atunci când a fost surprinsă de paparazzi WOWbiz.ro
Graviduța nu a stat la plajă, ci doar la umbră, cu burtica proeminentă acoperită de o rochiță vaporoasă.
Citeste si: Însărcinată, dar cu poftă de chef! Diana Dumitrescu își petrece nopțile prin cluburi
Citeste si: Gravidă, Diana Dumitrescu, are nevoie de ajutor: ”Sunt în pană de idei”
Recent, într-un interviu, Diana Dumitrescu povestea cât s-a îngrășat în timpul sarcinii. ”Nu sunt slabă. Am avut noroc. Nu m-am abținut de la mâncare. Am avut trei mese pe zi. Așa a fost să fie la mine. Acum urmează cele două luni, care, din câte am înțeles de la toate mămicile care îmi sunt prietene, vor fi mai grele. Au spus stai să vezi în două luni cum începi să te umfli. Probabil, până voi naște, voi fi și eu mult mai mare decât sunt acum. Îmi doresc să nu iau mai mult de 15 kilograme. Până acum am luat 12”, a povestit Diana Dumitrescu.