kanald.ro
Horia Brenciu
Horia Brenciu
Vedete
Horia Brenciu a vorbit despre meseriile pe care le-a avut, înainte de a deveni un artist apreciat de mulți români. Iată din ce a făcut bani cântărețul!
Horia Brenciu se numără printre cei mai apreciați artiști de la noi din țară, iar cântărețul a intrat în sufletele fanilor lui prin prisma carismei, dar și a sincerității de care a dat dovadă de-a lungul anilor de când este prezent pe micile ecrane. Ei bine, însă, un lucru pe care puțini dintre fanii lui Horia Brenciu îl știau este legat de meseria pe care a avut-o înainte de a deveni un artist cunoscut și apreciat de români.
Așadar, fără ocolișuri, Horia Brenciu și-a deschis sufletul în fața fanilor și a vorbit despre acest aspect pe îndelete, explicând în ce domeniu a lucrat pentru a-și câștiga existența.
Horia Brenciu a vorbit recent despre meseria pe care a avut-o înainte de a deveni cunoscut. Mai precis, acesta a fost curier și, fără nicio reținere, cântărețul a mărturisit că muncea foarte mult pentru câțiva lei, însă era fericit, asta pentru că erau primii bani pe care îi câștiga la vremea respectivă.
După aceea, Horia Brenciu a lucrat ca reporter pentru un post de televiziune, iar acolo, din nou, artistul a dat tot ce a avut mai bun.
„Am fost curier. Duceam plicuri multor firme mari din Braşov. Alergam în fiecare zi ca nebunul pentru câţiva lei, dar erau primii mei bani câştigaţi. Experienţa aceea mi-a făcut foarte bine. Următoarea slujbă a fost cea de reporter. Acolo am alergat şi mai mult. Puteam să devin maratonist, dar am ratat momentul.”,
Totodată, Horia Brenciu și-a deschis sufletul în fața fanilor săi și a vorbit și despre eșecurile pe care le-a avut de-a lungul carierei sale. Artistul a dezvăluit că, în trecut, a participat la două castinguri pentru filme, unul de lungmetraj și un desen animat, însă nu a trecut mai departe, dar de atunci a luat toate castingurile unde și-a încercat norocul.
„Da. Două. La un film de lungmetraj şi la un desen animat. Cred că nu eram pregătit pentru rolurile respective... În rest, le-am luat pe toate celelalte. Ideea e că nu e musai să iei toate castingurile din viaţa ta. Sigur, e important să le iei pe cele mai importante, dar nu-i bai dacă nu treci o selecţie de genul ăsta. Tocmai asta te face mai ambiţios pentru următorul test al vieţii tale. Viaţa continuă cu o versiune mai puternică a ta.”, a mai spus Horia Brenciu pentru aceeași sursă.
Horia Brenciu