kanald.ro
Vedete
Dovada clară că Simona Halep și Sorana Cîrstea nu se ”prea înghit”! Cele două au stat cât mai departe una de alta
Relația dintre Simona Halep și Sorana Cîrstea, două dintre cele mai bune jucătoare de tenis ale României, nu a fost niciodată una bună, cele două fiind puse, adeseori, în situația de a face declarații nu tocmai amabile una despre cealaltă.
Simona Halep și Sorana Cîrstea sunt două dintre numele ”grele” ale tenisului românesc, dar, în ciuda acestui fapt, cele două par să nu se prea înghită.
Citeste si: Cu cine a plecat Simona Halep din România, tocmai în Australia. Vor fi băgați 14 zile în izolare
„Nu vorbesc deloc cu Sorana. Suntem colege, dar nimic altceva. N-ar avea de ce să mă deranjeze că e aşa bună prietenă cu Jelena Ostapenko”, spunea, acum ceva vreme, Simona Halep. Și, ca un făcut, Sorana Cîrstea este, de fapt, amică cu mai toate rivalele Simonei Halep, ea având grijă să se fotografieze distrându-se cu jucătoarele de tenis cu care, de-a lungul timpului, Simona Halep a avut câte ceva ”de împărțit”.
Iar zilele trecute, Sorana Cîrstea, mergând spre turneele care au loc în Australia, a profitat la maximum de momentele petrecute în avionul charter, închiriat de organizatorii turnelului Australian Open, pentru a se distra cu una dintre jucătoarele care, de-a lungul timpului, i-a dat mari bătăi de cap Simonei Halep: Angelique Kerber și care, de altfel, a învins-o pe româncă în câteva meciuri cheie în anii trecuți.
Și, normal, a postat o mulțime de imagini cu ele două, distrându-se în avion, parcă special pentru a-i transmite un mesaj Simonei Halep cu privire la ”favoriții ei”, precizând, printre altele, că Angelique Kerber îi va fi și parteneră de antrenament pentru turneele din Australia.
Sorana Cîrstea, în scandal cu organizatorii australieni
Sorana Cîrstea, 30 de ani, este forțată să stea în izolare, după ce câteva persoane din avionul cu care a venit la Australian Open au fost testate pozitiv cu COVID-19. „Unii ne acuză că facem mofturi. Nu am nicio problemă să stau 14 zile în cameră și să mă uit la Netflix. Credeți-mă, e un vis devenit realitate, chiar o vacanță. Ceea ce nu putem să facem este SĂ CONCURĂM după ce am stat 14 zile pe canapea. Asta e problema, nu regula carantinării”, a scris Sorana Cîrstea, loc 71 WTA, pe Twitter.
Citeste si: Simona Halep se va imuniza împotriva virusului SARS-CoV-2! "Da, sigur o să mă vaccinez „
„Plănuiam să joc pentru că au promis că vom avea 5 ore pe zi în care să ne putem antrena, să mergem la sală și la recuperare. Asta era înțelegerea pentru care am venit. Dar regulile s-au schimbat peste noapte!”, a mai explicat Sorana Cîrstea.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Mai mult decât atât, ca un făcut, cele două, chiar dacă joacă la același turneu, locuiesc în orașe diferite, la mare distanță una de cealaltă și nici nu și-au pus problema să se antreneze împreună pentru a se pregăti cât mai bine pentru turneu, Simona Halep preferând-o pe Irina Begu.
Simona Halep și Sorana Cîrstea, rivalitate istorică în tenisul românesc
Sorana Cîrstea pare să nu fi acceptat niciodată faptul că Simona Halep a ajuns numărul 1 mondial și nici mediatizarea de care are parte câștigătoarea turneelor de Grand Slam de la Roland Garros și de la Wimbledon. Sorana Cîrstea a avut de-a lungul timpului momente în care a „înțepat-o” pe Simona Halep. „Meciurile” dintre Sorana Cîrstea și Simona Halep se dispută de câțiva ani. Un meci de Fed Cup dintre România și Canada, disputat la Cluj-Napoca, și în care Simona Halep nu a jucat, i-a dat prilejul Soranei să transmită un mesaj tranșant: „România nu stă în Simona Halep!”.
„N-am apucat s-o felicit încă pe Simona. Am avut program încărcat şi n-am avut timp. O să îi strig ceva de la balcon, probabil, că tot suntem vecine”, ar fi spus Sorana Cîrstea la câteva zile distanţă de marea performanţă a campioanei Simona Halep, care a devenit numărul 1 mondial după ce a ajuns în finala turneului de la Beijing.