kanald.ro
Sport
După Bianca Andreescu și Emma Răducanu, încă o tânără cu rădăcini românești joacă pentru o altă țară! Francesca Pace este fiica unei tenismene celebre care a făcut instrucție cu surorile Williams! EXCLUSIV
Fiica fostei mari jucătoare de tenis Irina Spîrlea a câștigat primul titlu ITF și joacă pentru Italia.
După Bianca Andreescu și Emma Răducanu, o altă tânără jucătoare cu rădăcini românești a ales să poarte culorile altei țări pe piept. Francesca Pace (16 ani) este fiica Irinei Spîrlea, cea mai bine clasată jucătoare de tenis româncă din istorie înaintea Simonei Halep. Irina are 47 de ani și locuiește la Roma după ce s-a căsătorit cu antrenorul ei, Massimiliano Pace.
Irina Spîrlea, coșmarul surorilor Williams
Irina Spîrlea, născută în 1974, a atins locul 7 mondial WTA (cu o poziție mai sus decât Virginia Ruzici, care a câștigat Rolland Garros în 1978) iar pe vremea când Simona Halep se apuca de tenis, ea făcea instrucție
În 1997, ea a fost la un pas de finala US Open, însă a pierdut în tie-break-ul setului decisiv cu Venus Williams, după un meci încheiat cu scandal. Atunci, Spîrlea a fost acuzată că a lovit-o intenționat cu umărul pe Venus în timp ce aceasta se îndrepta spre scaunul ei, într-o pauză dintre game-uri. Spîrlea a replicat că Serena era mai tânără și ar fi trebuit să-i acorde prioritate, iar după meci, tatăl surorilor a numit-o pe româncă ”big white turkey” (curcan alb mare).
Citeste si: Simona Halep se apropie de titulul de „cea de-a treia cea mai bogată jucătoare din istoria tenisului”
Irina s-a retras din tenis în anul 2000 și a plecat și din țară, după ce s-a căsătorit cu antrenorul ei italian. Ea are doi copii, Tomasso și Francesca, amândoi practicând tenisul la nivel de juniori.
Fiica Irinei Spîrlea a câștigat primul turneu ITF la 16 ani
Francesca Pace, fiica Irinei Spîrlea, a intrat anul trecut în circuitul ITF de juniori și a reușit un salt de peste 1.300 de locuri, de pe 1874 până pe 497 în doar câteva luni. În mai 2021, ea a cucerit și primul turneu ITF de juniori, la Limassol, în finala căruia a învins-o categoric, cu 6-2, 6-2 pe favorita numărul 1 a turneului, nemțoaica Martina Markov. Anul acesta, Francesca a înregistrat 20 de victorii și 7 înfrângeri (doar una pe hard), având un procentaj de victorie de 74%, lucru care a atras atenția și specialiștilor în tenis.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
”Francesca a început să joace tenis la câteva concursuri de junioare, se distrează, e liniștită, progresează încet-încet. Băiatul a avut puține probleme cu spatele, a avut de tras aproape un an, nu știam dacă trebuie să se opereze sau nu, dar Doamne-ajută, n-a trebuit să se opereze. Soțul meu îi antrează, vom vedea anul viitor în ce punct al carierei se vor afla. Sinceră să fiu, cu băiatul a fost mai greu, asta mică se descurcă mai ușor, eu nu mă bag. Nu mă bag aproape deloc. Ajunge unul în familie! Băiatul nostru a descoperit când avea 9-10 ani că eu am făcut tenis”, a povestit Irina Spîrlea într-un interviu pentru sport.ro.
Francesca joacă în acest moment purând culorile Italiei, exact așa cum se întâmplă și cu Bianca Andreescu (Canada) și Emma Răducanu (Marea Britanie).