kanald.ro
Erik ten Hag, Andre Onana
Erik ten Hag, Andre Onana
Sport
Manchester United a pierdut pe teren propriu meciul contra celor de la Galatasaray. Scorul final a fost de 3-2 pentru turci, iar echipa lui Erik ten Hag ocupă ultimul loc în grupa de Champions League.
Manchester United nu traversează cea mai bună perioadă. Echipa antrenată de Erik ten Hag ocupă locul 10 în Premier League după primele șapte etape. În competițiile europene gruparea de pe Old Trafford este pe ultima poziție în grupă.
În cadrul etapei cu numărul doi din grupele UEFA Champions League, Manchester United a fost din nou învinsă, de data aceasta de către Galatasaray. Campioana din Turcia s-a impus pe Old Trafford cu scorul de 3-2.
Erik ten Hag este de părere că echipa lui își poate reveni. Conform Eurosport, care menționează ca sursă The Guardian, antrenorul lui Manchester United a spus că:„Suntem într-o perioadă dificilă, dar ieșim împreună, luptăm împreună, rămânem împreună și acum mă refer la mine, oficiali, echipă.
În plus, Erik ten Hag, potrivit surselor menționate anterior, a spus că are încredere în calitățile lui Andre Onana. Antrenorul olandez este de părere că portarul lui va ieși din această perioadă, mizând pe personalitatea goalkeeper-ului.
Andre Onana a venit la Manchester United în perioada de transferuri desfășurată în această vară. Echipa de la care portarul a fost transferat este Inter Milano.
Andre Onana
În cele două partide disputate până acum în UEFA Champions League din acest sezon, portarul camerunez a încasat șapte goluri. Patru au venit în timpul meciului contra celor de la Bayern Munchen, iar celelalte trei în partidei cu Galatasaray.
Andre Onana a fost integralist în timpul finalei Champions League din sezonul trecut. Portarul evolua atunci la Inter, însă echipa din Italia a pierdut în ultimul act contra celor de la Manchester City.
Andre Onana a câștigat două trofee în componența celor de la Inter Milano. Mai exact: a câștigat o dată Cupa Italiei și a reușit să se impună și în Supercupă, potrivit profilului de Transfermarkt.
De asemenea, Andre Onana a evoluat și pentru Ajax. Alături de acest club, portarul camerunez a adunat următoarele trofee: trei titluri de campion, s-a impus în Cupa Olandei de două ori și o dată în Superucpă.