
kanald.ro
Vedete
Emily Burghelea și-a deschis sufletul în fața fanilor, cu puțin timp înainte de a naște cel de-al doilea copil.
Emily Burghelea este iubită și apreciată de mulți români, iar de când a apărut în lumina reflectoarelor, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas. De asemenea, blondina este foarte activă pe rețelele de socializare și îi ține la curent pe fanii ei cu aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, împărtășind cu aceștia atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.
Așa s-a întâmplat și recent, căci cu puțin timp înainte de a aduce pe lume cel de-al doilea copil, Emily Burghelea și-a deschis sufletul în fața urmăritorilor de pe Instagram, mărturisind că speră din tot
Cu toate acestea, însă, Emily Burghelea susține că are mare încredere în divinitate și știe că lucrurile vor decurge așa cum trebuie.
„Multe umbre dar si multă lumină, provocările sunt la ordinea zilei iar agitația se simte din interior spre exterior! Tot ce îmi doresc acum este ca Andrei să se facă bine până decide băiețelul nostru că este momentul să vină pe lume! Vreau ca tati să fie lângă noi în ziua cea mare, simt că se apropie cu pași repezi dar am încredere că Dumnezeu le așază pe toate exact așa cum trebuie să fie!”
, a scris Emily Burghelea, pe Instagram.Cu doar câteva zile în urmă, Emily Burghelea a vorbit despre perioada agitată pe care o traversează, asta pentru că mai este doar puțin până când va naște și, din nefericire, soțul ei se confruntă cu probleme de sănătate.
Blondina spune că Andrei a răcit și speră să se însănătoșească pe cât de repede posibil, pentru că își dorește ca partenerul ei să fie alături de ea când va naște.
”Una peste alta, Andrei a răcit. Sper să își revină până vine bebe pe lume… I-am pregătit lui Andrei o baie cu sare de Himalaya, uleiuri esențiale de toate felurile, muzică cu frecvență înaltă pentru vindecare, trebuie să îl pun pe picioare înainte să vină bebe… Mi-a lăsat un mesaj pe oglindă când a ieșit din baie: Te iubesc, Emily Burghelea”, a scris vedeta în mediul online, în urmă cu câteva zile.
Emily Burghelea, Andrei și fiica lor, Amedea