kanald.ro
Vedete
EXCLUSIV! Cât costă bicicleta Deliei cu care se plimbă des prin Capitală. Se spune că e milionară, dar stai să vezi cât a dat pe vehiculul cu două roți
Delia Matache ține mult la aspectul ei fizic, fiind adepta unui stil de viață activ. Face sport zilnic și investește în sănătatea corpului ei. Iată cât valorează bicicleta cu care se plimbă prin București.
Cunoscută drept una dintre cele mai mari artiste din România, Delia nu se ocupă doar de muzică și proiecte de televiziune, ci și de viața personală, mai exact îngrijirea aspectului fizic. Vedeta a vrut mereu să arate bine, indiferent de câte kilograme are, iar acest lucru a fost posibil prin sport.
Delia își menține silueta prin sport. Bicicleta, cel mai mare ajutor al vedetei
La 39 de ani arată impecabil, asta pentru că se implică și investește pentru a avea o viață activă. Deși nu este fana dietelor, cântăreața ia sportul foarte în serios, astfel încât are acasă propria sală de fitness.
"Când mi-e poftă sau foame, nu mă abțin. Nu sunt adepta unui regim de slăbire, fac sport zilnic, mănânc tot ce îmi doresc, dar nu în cantități mari, încerc să nu exagerez", a mărturisit Delia.
Tot în ceea ce privește viața activă, Delia Matache și-a făcut un obicei din a călători peste hotare, în cele mai inedite locații posibile. Vedeta are un cont de Instagram special destinat postărilor cu locurile interesante în care merge și obiectivele turisitce pe care le vizitează. conform declarațiilor din presă, Deliei îi place cel mai mult să urce pe munte, să simtă adrenalina, distracția și să petereacă timpul cu soțul ei.
"Simţi adrenalina aia! Simţi pericolul! Simţi că ti-e greu şi mie îmi place să imi fie greu…pe munte! Îmi place să mă chinui să urc", a mai spus Delia Matache.
Cât costă bicicleta Deliei, cu care se plimbă des prin Capitală?
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Cântăreața este surprinsă foarte des plimbându-se cu bicicleta prin capitală, fie singură, fie cu sora ei, Oana. Delia consideră că este important să avem un stil de viață activ, iar mersul pe bicicletă este unul dintre secretele unor picioare frumoase și bine lucrate.
Deși are o avere impresionantă, având în vedere proiectele profesionale în care este implicată și din care câștigă foarte bine, vehiculul cu două roți cu care se plimbă peste tot prin București nu a costat atât de mult pe cât ați crede. Se pare că Delia a ales să-și achiziționeze o bicicletă la un preț obișnuit, chiar dacă putea să facă aroganțe și să își cumpere ceva mult mai scump. Aceasta costă în aproximativ 1.500 de lei, un preț normal pe piață.